• Cum sărbătoresc moldovenii Paștele și ce tradiții respectă

    Cum sărbătoresc moldovenii Paștele și ce tradiții respectă
    vizualizări
    25 aprilie 2019 | 08:00

    87% dintre moldoveni sărbătoresc Paștele acasă – cu familia, rudele sau prietenii, în timp ce 11% merg la țară sau în ospeție. Cei care nu stau acasă de Paște sunt în mare parte locuitori ai Capitalei. Cel puțin așa arată datele unui sondaj realizat deMagenta Consulting.

    Potrivit sondajului, 69% dintre persoanele care sărbătoresc acasă sunt din mediul rural. 

    Foto: consulting.md

    De asemenea, cele mai multe tradiţii sunt sunt legate de bucate. În topul celor mai des menţionate obiceiuri pascale este consumul mâncării sfinţite de dimineaţă dar şi ciocnirea ouălor la masa de sărbătoare.

    În top se mai află spălatul feței de dimineață cu ouă roșii, mersul la biserică pentru a sfinți bucatele, dar și participarea la slujba din noaptea Învierii – menționată de către 61% dintre respondenți. 

    Totodată, 62% obișnuiesc să coacă pască sau cozonac în familie și tot atâția – să aducă lumină sfântă în casă. Cu toate că este un obicei mai puțin întâlnit, 19% dintre respondenți au spus că în ziua de Paște obișnuiesc să iasă la natură sau la un picnic. Majoritatea dintre aceștia au vârsta de până la 50 de ani și sunt din mediu rural.

    Foto: consulting.md

    Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 420 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 18 și 70 de ani, cu o distribuție reprezentativă la nivel național și cu o marjă de eroare de +/- 5%. Datele au fost colectate în perioada 26 Martie – 15 Aprilie 2019

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Alte două femei și un bărbat au pierdut lupta pentru viață din cauza COVID-19. Bilanțul național al deceselor ajunge la 328 de cazuri

    Reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) informează despre înregistrarea a încă trei decese provocate de COVID-19 în R. Moldova. Astfel, bilanțul național al deceselor ajunge…
    Alte două femei și un bărbat au pierdut lupta pentru viață din cauza COVID-19. Bilanțul național al deceselor ajunge la 328 de cazuri

    Al 16-lea deces printre lucrătorii medicali. Un medic urolog, în vârstă de 46 de ani, a fost răpus de COVID-19. Activa timp de 19 ani în cadrul Institutului de Medicină Urgentă

    Un medic urolog, în vârstă de 46 de ani, a decedat fiind răpus de COVID-19. Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), medicul activa în cadrul Institutul de Medicin…
    Al 16-lea deces printre lucrătorii medicali. Un medic urolog, în vârstă de 46 de ani, a fost răpus de COVID-19. Activa timp de 19 ani în cadrul Institutului de Medicină Urgentă

    Starea persoanelor infectate cu coronavirus: 307 pacienți sunt în stare gravă, iar 27 de persoane se află la respirație asistată

    Până la data de 6 iunie, în R. Moldova au fost înregistrate 9247 de cazuri de infecție cu noul coronavirus, iar 5 450 de persoane au reușit deja să se recupereze în urma infectări. Totuși, numărul de îmbolnăvir…
    Starea persoanelor infectate cu coronavirus: 307 pacienți sunt în stare gravă, iar 27 de persoane se află la respirație asistată

    OMS recomandă purtarea măștilor de protecție în public

    Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă purtarea măștilor de protecție în public pentru a  nu permite răspândirea coronavirusului, deoarece măștile pot reprezenta o „barieră” pentru picăturile cu agenț…
    OMS recomandă purtarea măștilor de protecție în public

    Ultima oră! Paștele Blajinilor nu va mai avea loc. Sâmbătă, duminică și luni cimitrile de pe tot teritoriul mun. Chișinău vor rămâne închise

    Paștele Blajinilor a fost amânat. Sâmbătă, duminică și luni cimitrile de pe tot teritoriul mun. Chișinău vor rămâne închise. Este decizia Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică municipală. ,,Sâmbătă, dumini…
    Ultima oră! Paștele Blajinilor nu va mai avea loc. Sâmbătă, duminică și luni cimitrile de pe tot teritoriul mun. Chișinău vor rămâne închise

    Primarul Chișinăului, Ion Ceban, convoacă CESP la nivel municipal: „Cimitirele trebuie să rămână închise”

    Ion Ceban, primarul general al mun. Chișinău, anunță convocarea Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică municipală pentru astăzi, 6 iunie. În cadrul ședinței se va decide dacă vor fi sau nu închise cimitirel…
    Primarul Chișinăului, Ion Ceban, convoacă CESP la nivel municipal:  „Cimitirele trebuie să rămână închise”