Principală  —  IMPORTANTE   —   Crucea Roșie Elenă a donat…

Crucea Roșie Elenă a donat R. Moldova 22 de tone de ajutor umanitar care va fi distribuit refugiaților din Ucraina

Sursa foto: Guvern

Crucea Roșie Elenă a donat R. Moldova 22 de tone de ajutor umanitar care va fi distribuit refugiaților din Ucraina și familiilor gazdă din R. Moldova. Guvernul anunță vineri, 5 august, că primele două loturi de ajutor umanitar au ajuns astăzi la Strășeni și Anenii Noi.

Donația conține produse alimentare, soluție de dezinfectant și scutece pentru copii. În următoarea perioadă, Centrul Unic de Gestionare a Crizei (CUGC), împreună cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Apărării va asigura distribuirea ajutorului umanitar prin intermediul direcțiilor de asistență socială raională.

„Împreună cu instituțiile statului, organizațiile internaționale și societatea civilă din R. Moldova vom continua să sprijinim familiile din Ucraina, care s-au refugiat în țara noastră, dar și comunitatea gazdă din Moldova, care până astăzi oferă un cămin oamenilor care au fugit de război”, a menționat colonelul Adrian Efros, șeful CUGC.

Potrivit Executivului, donația în valoare de peste 100 de mii de euro a fost oferită de Crucea Roșie Elenă.

De la începutul războiului, circa 558 de mii de refugiați din Ucraina au tranzitat țara noastră, iar peste 80 de mii se mai află pe teritoriul R. Moldova.

Publicitate
Publicitate