Consiliile locale din R. Moldova au aprobat până acum 451 de decizii de amalgamare voluntară
Tot mai multe primării din R. Moldova „aleg să se unească și să beneficieze de oportunitățile de dezvoltare oferite de procesul de amalgamare”, anunță Guvernul. Până acum, au fost adoptate 451 de decizii de amalgamare voluntară, conform unui comunicat de presă.
Unul dintre cele mai mari clustere s-a format la Ungheni, unde 10 primării se unesc într-o singură primărie, care va deservi o populație de 44 de mii de cetățeni. De asemenea, la Fălești, 8 primării vor forma o primărie nouă pentru peste 22 de mii de oameni, iar la Rezina 9 primării se unesc și vor avea, în total, 17 mii de locuitori.
„În 2026, bugetul Primăriei Rezina este de aproximativ 90 de milioane de lei, iar stimulentele de dezvoltare oferite din bugetul de stat celor 9 primării vor depăși 85 de milioane de lei. Adică, amalgamarea va aduce resurse suplimentare echivalente cu tot bugetul anual”, a accentuat secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu.
Recent, și Primăria Budești a inițiat procesul de amalgamare voluntară, cu satele Bălțata și Cimișeni, pentru a consolida administrația locală și a crea mai multe oportunități de dezvoltare pentru oameni. „Vrem să avem o primărie modernă, eficientă, care să răspundă nevoilor cetățenilor și să contribuie la o calitate mai bună a vieții. Vrem ca oamenii să simtă că trăiesc într-o localitate în care își pot crește copiii cu încredere”, spune primara satului Budești, Nina Costiuc.
Procesul de amalgamare voluntară începe la nivel local – inițiativa poate veni de la primar, consilieri sau cetățeni, prin punerea subiectului pe ordinea de zi a Consiliului local. După lansarea propunerii, localitățile vizate au 45 de zile să o analizeze și să decidă dacă acceptă fuziunea. Apoi se formează un grup de lucru, format din câte 2-3 reprezentanți din fiecare comunitate, care vor coordona pașii următori.
Procesul de amalgamare voluntară a fost simplificat, ca parte esențială a reformei administrației publice locale. Localitățile care aleg să-și unească administrațiile pot beneficia de stimulente financiare de 3 mii de lei pentru fiecare locuitor, înmulțit cu numărul populației din satele participante la amalgamare. Un alt beneficiu al amalgamării este apropierea serviciilor publice de cetățeni. Peste 600 de servicii vor putea fi accesate prin intermediul Centrelor Unificate de Prestări Servicii și al Ghișeului unic. De asemenea, în fiecare localitate va activa un reprezentant al primarului, astfel încât legătura dintre administrația locală și comunitate să fie menținută.
Pentru informarea cetățenilor și a autorităților locale, este disponibilă platforma primariiputernice.gov.md, care reunește informații despre reforma administrației publice locale și instrumente practice – amalgamatorul și bugetul primăriilor.