• CEC a aprobat Regulamentul cu privire la votarea în diasporă. Ce prevede acesta

    CEC a aprobat Regulamentul cu privire la votarea în diasporă. Ce prevede acesta
    vizualizări
    04 iulie 2018 | 11:56

    Comisia Electorală Centrală a adoptat în ședința din 3 iulie Regulamentul cu privire la votarea cetățenilor Republicii Moldova aflați peste hotarele țării. Documentul punctează aspectele cu privire la constituirea secțiilor de votare, votarea propriu-zisă, numărarea voturilor și monitorizarea alegerilor.

    Deși membrul CEC, Sergiu Gurduza a propus amânarea aprobării regulamentului până va fi efectuată expertiza juridică și anticorupție a proiectului, președinta CEC, Alina Russu, a precizat că proiectul a fost făcut public și supus dezbaterilor publice. Regulamentul a fost aprobat cu votul a cinci membri CEC.

    În cazul alegerilor parlamentare, care vor avea loc în baza sistemului mixt, cetățenii vot vota pe liste de partid, cât și în circumscripții uninominale. Astfel, 50 de deputați vor fi aleși pe liste de partid și 51 în circumscripții uninominale. La alegerile din toamnă, peste hotare vor fi organizate trei circumscripții uninominale, respectiv, diaspora va fi reprezentată de trei deputați în viitorul Parlament.

    Potrivit noului regulament, în afara secțiilor de votare pe lângă misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova, pot fi organizate, cu acordul autorităților țării respective, secții de votare și în alte localități. Diaspora va fi informată despre statele și localitățile unde vor fi constituite secții de votare după ce acestea vor fi determinate de către Guvern.

    Listele electorale vor fi întocmite în baza datelor colectate de la misiunile diplomatice și oficiale consulare ale Republicii Moldova, iar alegătorii care nu au fost înscriși în liste, dar se prezintă în ziua alegerilor, vor fi înscriși într-o listă suplimentară.

    Deși reprezentanții diasporei au recomandat votarea pe parcursul a două zile peste hotare, CEC nu a acceptat propunerea diasporei, menționând că această modificare intră în competența Parlamentului. Astfel, regulamentul prevede votare într-o singură zi, între orele 07.00 și 21.00.

    „Biroul electoral al secției de votare poate decide prelungirea cu cel mult două ore a termenului votării pentru a le permite alegătorilor, care așteaptă să voteze la secția de votare respectivă, să-și realizeze drepturile”, se menționează în regulament.

    Cetăţenii R. Moldova cu drept de vot care în ziua alegerilor se vor afla în străinătate se pot înregistra în prealabil online pe pagina  www.alegator.md. Datele înregistrării prealabile vor fi luate în considerație pentru stabilirea țărilor și localităților unde vor fi deschise secții de votare. În același timp, cetățenii cu drept de vot care s-au înregistrat în prealabil vor fi informați despre secțiile de votare deschise pe teritoriul țării unde se află prin mesaje la adresa de e-mail indicată în formularul declarației de confirmare a înregistrării.

    Cetățenii din diasporă au propus mai multe modificări la acest regulament. Printre acestea se numără votarea pe parcursul a două zile, deschiderea mai multor secții de votare și suplinirea secțiilor cu un număr mai mare de buletine. Majoritatea dintre acestea au fost respinse de CEC.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    SUA încep retragerea oficială din OMS

    Administrația Trump a notificat Congresul și Organizația Națiunilor Unite anunțând că urmează să se retragă din Organizația Mondială a Sănătății, spun mai mulți oficiali din interiorul administrației, conform C…
    SUA încep retragerea oficială din OMS

    CNAS: Reexaminarea pensiei va putea fi solicitată și în lunile următoare

    Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) transmite, prin intermediul unui comunicat de presă, că timp de patru zile de recepţionare a cererilor pentru reexaminarea pensiilor pentru limită de vârstă au fost pr…
    CNAS: Reexaminarea pensiei va putea fi solicitată și în lunile următoare

    Gațcan ar fi revenit în R. Moldova. Mai mulți agenți ai SPPS au fost desfășurați la domiciliul său din Chișinău

    Mai multe surse comunică în această seară că deputatul Ștefan Gațcan ar fi revenit marți, 7 iulie, în R. Moldova. TV 8 transmite că la domiciliul acestuia din Chișinău sunt mai mulți agenți ai Serviciului de Pr…
    Gațcan ar fi revenit în R. Moldova. Mai mulți agenți ai SPPS au fost desfășurați la domiciliul său din Chișinău

    Dodon afirmă că ar putea candida la prezidențiale „din partea mai multor forțe politice”

    Igor Dodon refuză să răspundă cert dacă va lupta pentru al doilea mandat de președinte al R. Moldova, menționând că decizia va fi anunțată în septembrie. Șeful statului a declarat în cadrul ediției din 7 iulie…
    Dodon afirmă că ar putea candida la prezidențiale „din partea mai multor forțe politice”

    Noile declarații ale reprezentanților OMS despre posibilitatea răspândirii noului coronavirus prin aer

    Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recunoscut marţi, 7 iulie, că există „dovezi emergente” despre răspândirea noului coronavirus prin aer, transmite stirileprotv.ro. Anunțul vine după ce mai mulţi oameni…
    Noile declarații ale reprezentanților OMS despre posibilitatea răspândirii noului coronavirus prin aer

    Și director al unei agenții de stat, și consilier raional. Ce riscă funcționarul care a deținut simultan două funcții publice

    Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților în privința directorului Agenției pentru Eficiență Energetică, Alexandru Ciudin. În cadrul controlulu…
    Și director al unei agenții de stat, și consilier raional. Ce riscă funcționarul care a deținut simultan două funcții publice