„Cea mai utilă armă împotriva dezinformării este educația – de la grădiniță până la cursuri pentru adulți”: cum luptă țările gazdă ale diasporei moldovenești cu dezinformarea
De la fact-checking zilnic și educație media în școli până la strategii naționale și mecanisme centralizate: moldovenii din diasporă povestesc cum țările în care trăiesc încearcă să protejeze societatea de pericolul dezinformării. Exemplele vin din Spania, Norvegia, Elveția, Italia, România, Marea Britanie și SUA.
Spania: debunking prin umor și solidaritate politică
Victoria Țăranu, stabilită în Belgia, dar care urmărește televiziunile din Spania, unde a locuit timp de doi ani, povestește că acolo dezinformarea este combătută inclusiv prin emisiuni de divertisment. „Au secțiuni dedicate de debunking fake news (demascarea informațiilor false, n.r.), inclusiv în show-uri umoristice”, spune ea.
Un exemplu recent a fost valul de violențe declanșat de falsul privind pretinsul atac al unor imigranți marocani. Atunci televiziunile și chiar partidele de dreapta și de stânga au făcut front comun pentru a arăta că informațiile erau false. În plus, dezbaterile televizate din Spania se bazează constant pe date, studii și fact-checking (verificarea informației) în timp real: „În formatul emisiunilor întotdeauna sunt secțiuni care arată cifre, studii, ceva obiectiv, când analizează o politică publică sau un dosar politic, adică întotdeauna se vehiculează mult cu date exacte, iar prezentatorii fac un fel de fact-checking, cu date concrete”, relatează Victoria.
Norvegia: strategie națională și încredere în instituții
Dan Sarbei, stabilit de opt ani la Drammen, subliniază că Norvegia a adoptat o strategie națională de reziliență împotriva dezinformării, cu aproximativ 40 de măsuri care combină educația media, jurnalismul de calitate și cooperarea între instituții.
„Ceea ce îi face mai imuni pe norvegieni la dezinformare este nivelul de încredere al societății și presei în instituțiile statului”, spune el. Autoritățile folosesc inclusiv TikTok și Facebook pentru a difuza informații oficiale într-o formă accesibilă și atractivă pentru tineri.
Elveția: fact-checking în patru limbi și cultură civică solidă
Patricia Podoleanu, stabilită în Elveția, remarcă pluralismul lingvistic și tradiția jurnalismului de calitate. „Televiziunile de stat din Elveția, susținute din banii contribuabililor, au emisiuni de fact-checking în cele trei limbi oficiale: germana, franceza și italiana. Informațiile false care circulă în spațiul public sunt dezmințite constant prin articole. Articolele online ale presei de stat sunt traduse în alte 7 limbi, pe lângă cele oficiale din Elveția. Așadar, și imigranții se pot informa din sursele oficiale. Cetățenii pledează pentru un abonament lunar contra plată când vine vorba de ziare serioase. Publicațiile notorii, care se respectă, precum Tages Anzeiger sau Neuen Zürcher Zeitung, își vând articolele din mediul online sau ziarele contra unei sume simbolice, dar care vine să susțină presa de calitate”, explică ea.
Elveția are din 2020 un Birou Federal pentru Securitate Cibernetică, care derulează campanii de conștientizare privind riscurile din mediul digital.
Italia: alfabetizare media și autoritate națională
Ana Pîrțac-Potlog și Silvia Bagrin, stabilite în Italia, observă că fenomenul dezinformării există, dar are impact mai redus decât în Moldova. Explicația: educația mediatică începe devreme, iar instituțiile publice au pagini oficiale actualizate permanent, unde cetățenii pot verifica informațiile.
„Italia luptă contra fenomenului dezinformării prin educarea mediatică, chiar și a copiilor. Aici oamenii sunt conștienți că nu tot ce se transmite la televizor sau în ziare este adevărat, prin urmare, își pun întrebări, consultă mai multe surse și confruntă informația pentru a extrage propriile concluzii. Există la nivel național diferite proiecte de conștientizare a populației și a creatorilor de conținut. Aici jurnaliștii sunt protejați și susținuți, în comparație cu cei din R. Moldova”, spune Ana Pîrțac-Potlog.
Potrivit ei însă, nu toate redacțiile din Italia tratează cu precauție evenimentele. „În unele cazuri, ca să afli complet informații privind evenimente, știri sociale sau accidente, de exemplu, trebuie să consulți cel puțin patru surse diferite. Cele mai credibile, evident, sunt marile redacții, însă, de obicei, ele solicită un abonament că să poți accesa pagina lor online, iar redacțiile mai mici preiau și transmit informația în mod superficial, puțin documentat și, de multe ori, departe de realitate. Acum câteva luni, am avut un accident cu mașina personală. Din fericire, nu au fost consecințe grave. Fiind un eveniment legat de traficul rutier, informația a fost rapid preluată de presa din orașele din împrejurimi. A doua zi mi-au apărut informații despre accident pe rețele și am rămas surprinsă să aflu că fiul meu ar fi fost grav rănit și transportat în condiții grave la spitalul cel mai apropiat, când, de fapt, fiul meu suferise leziuni superficiale. Din circa 5–6 surse diferite, doar una a relatat cu exactitate cele întâmplate”, spune Ana.
Un rol important îl are în Italia AGCOM – Autoritatea pentru Garanții în Comunicații, care monitorizează presa și publică rapoarte despre știrile false. În plus, obiceiul de a cumpăra zilnic ziare de la chioșc contribuie la formarea unei culturi a informării corecte.
România: între campanii de conștientizare și consum de senzațional
În România, experiența ultimilor ani electorali a arătat atât pericolele, cât și pașii de răspuns. „Pentru prima dată au fost închise conturi de TikTok care distribuiau informații false și s-a discutat la scară largă despre fenomen. Din păcate, numărul oamenilor care cred în conspirații și aberații povestite frumos sunt din ce în ce mai mulți. Nu se informează din mai multe surse, dar cred orbește tot ce li se spune din partea liderilor care susțin curentul suveranist. O bună parte dintre români sunt consumatori de cancanuri și urmăresc anumite canale TV care doar asta comunică”, spune Svetlana Matvievici.
Adrian Ermurache consideră că „pentru a fi rezilient la dezinformare, trebuie să fii bine informat”, însă observă că presa superficială și preferința pentru divertisment de masă subminează acest obiectiv.
Marea Britanie: mecanism guvernamental și educație media în școli
Mariana Plămădeală, stabilită în Regatul Unit, vorbește despre National Security and Online Information Team (NSOIT), structură creată în 2019 și utilizată intens în pandemie pentru combaterea informațiilor false.
„Totuși, încrederea în guvernul Marii Britanii a scăzut considerabil. Cred că este un trend la nivel mondial – lipsa de încredere sau diminuarea ei față de guverne”, punctează ea.
SUA: „Lasă piața ideilor să se curețe singură”
În contrast, Sergiu Gobjilă, stabilit în SUA, consideră că acolo nu există campanii majore împotriva dezinformării. „După 2016, discuțiile s-au calmat. Cred că cea mai bună metodă e să lași pe toată lumea să spună ce vrea. Conținutul educativ produs de oameni bine intenționați și informați va contrabalansa de la sine manipulările”, spune el.
Lecții pentru R. Moldova
De la strategii naționale și fact-checking permanent până la educație media încă din școală și pagini oficiale actualizate, experiențele diasporei arată că lupta cu dezinformarea nu are o singură rețetă. Pentru Dan Sarbei, stabilit în Norvegia, lecția principală este investiția masivă în educație și restabilirea încrederii în instituțiile publice. „Aș alege să investesc în educația calitativă începând din grădiniță și terminând cu cursuri gratuite pentru persoane adulte. Asta ar fi cea mai utilă armă împotriva dezinformării. Însă, în paralel, ar trebui să existe și un cod etic național pentru jurnalism”, spune el. Tot el subliniază că presa norvegiană se menține independentă printr-un sistem mixt de finanțare – de la stat, publicitate și abonamente.
Patricia Podoleanu, din Elveția, crede că Moldova ar avea nevoie de o bază mai solidă de educație și cultură civică: „Oamenii de aici nu iau automat de bun tot ce văd online, ci verifică și compară. Ei învață din școală să recunoască sursele credibile, să distingă între opinii și fapte și să detecteze semnele unei știri false. În plus, există un nivel relativ ridicat de încredere în instituțiile publice și în mass-media tradițională.”
Din Italia, Ana Pîrțac-Potlog insistă asupra educării consumatorului de presă: „Oamenii, mai ales cei de la țară, au prea mare încredere în televiziune și în oamenii din funcții înalte. Ei trebuie să știe că sistemul mediatic este și o sursă de câștig și că nu tot ce apare pe net sau la televizor este adevărat. Ar fi util ca fiecare instituție să aibă propria pagină oficială de unde cetățenii să se poată informa rapid și concret.” Colega sa din diasporă, Silvia Bagrin, completează cu o practică simplă, dar educativă: „Ceea ce aș adopta eu de aici ar fi cumpărarea zilnică a ziarului de la chioșc. 10 minute de răsfoit ne pot schimba ziua și, pe termen lung, contribuie la educarea noastră ca cetățeni.”
Din România, Svetlana Matvievici atrage atenția că Moldova ar putea iniția parteneriate și campanii comune cu țara vecină: „Un cetățean imun la dezinformare e un cetățean cu gândire critică. E necesar să se vorbească despre fake news încă din clasele primare.”
Din Marea Britanie, Mariana Plămădeală scoate în evidență importanța unui mecanism centralizat și a unei educații media obligatorii: „Un mecanism susținut de guvern, indiferent de cine e la putere, și o lege care să oblige platformele de știri. În plus, includerea în curriculum a unei unități de învățământ despre competențe media este esențială. Pericolul dezinformării e și mai mare odată cu apariția inteligenței artificiale, iar platformele social media nu sunt trase suficient la răspundere.”
Acest material a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Consolidarea rezilienței de sus în jos și de jos în sus în Republica Moldova”, cofinanțat de Uniunea Europeană. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.
