Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Ce prevede proiectul legii privind…

Ce prevede proiectul legii privind indexarea pensiilor de două ori pe an, înregistrat în Parlament

La 8 iunie, PSRM și Blocul ACUM au semnat o înțelegere politică temporară prin care s-au angajat să realizeze în comun mai multe acțiuni. Printre acestea se numără și o inițiativă a președintelui Dodon, cu privire la indexarea pensiilor de două ori pe an. Proiectul legii a fost înregistrat în Parlament la 13 august și urmează a fi discutat în cadrul comisiilor parlamentare.

Proiectul de lege prevede indexarea pensiilor de două ori pe an, la 1 aprilie și la 1 octombrie. Indexarea la 1 aprilie se va efectua conform procedurii în vigoare, pentru toți beneficiarii, coeficientul de indexare reprezentând media indicelui prețurilor de consum pentru ultimii 3 ani.

Începând cu 1 octombrie 2020, pensiile ar putea fi însă indexate după cum urmează:

  • pensiile, care la 30 septembrie 2020 nu depășesc minimul de existență pentru pensionari în primul semestru al anului în curs, se indexează la 1 octombrie 2020;
  • pensiile, care la 30 septembrie 2021 nu depășesc mărimea dublă a minimului de existență în primul semestru al anului în curs, se indexează la 1 octombrie 2021.
  • pensiile, care la 30 septembrie 2022 nu depășesc mărimea triplă a minimului de existență în primul semestru al anului în curs, se indexează la 1 octombrie 2022.

Datele Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS) estimează că pentru indexarea pensiilor, care la 30 septembrie 2020 nu depășesc minimul de existență, vor fi necesare cheltuieli suplimentare de 82 milioane de lei.

Conform informațiilor statistice, la 1 iulie 2019, în R. Moldova erau înregistrați 700 887 beneficiari de pensii, cu mărimea medie a pensiei de circa 1 890 de lei.

Dintre cei 700 887 de beneficiari de pensii, 527 710 persoane sunt beneficiari de pensii pentru limită de vârstă, cu o mărime medie a pensiei de 1 834 lei. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, minimul de existență pentru pensionari constituie 1574 lei, iar numărul beneficiarilor care primes pensia sub acest indicator constituite circa 400 mii de persoane.