Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Avocatul poporului solicită crearea unui…

Avocatul poporului solicită crearea unui mecanism de protecție a cetățenilor moldoveni aflați în Rusia, inclusiv, în sensul facilitării liberei circulații spre R. Moldova

Sursa: Arhivă

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, a anunțat joi, 29 septembrie, că a expediat, cu câteva zile în urmă, un demers către Președinție, Guvern și Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), în vederea creării unui mecanism de protecție a cetățenilor moldoveni aflați în Federația Rusă, inclusiv, în sensul facilitării liberei circulații spre R. Moldova.

Potrivit lui Ceslav Panico, există riscul ca cetățenii R. Moldova, care se află pe teritoriul Federației Ruse, „să fie înrolați” în forțele armate ruse, „fără voia lor sau fără a putea avea alternative”.

„În ultima perioadă am fost contact de mai mulți cetățeni moldoveni (sau rudele, prietenii acestora) stabiliți în Rusia, care doresc să se întoarcă în Republica Moldova, dar au actele de identitate (Pașaportul Cetățeanului Republicii Moldova) expirate și totodată întâmpină dificultăți la perfectarea acestora în cadrul ambasadei și consulatelor. Adițional, cetățenii moldoveni întâmpină dificultăți la identificarea căilor de transport accesibile și rapide spre Republica Moldova, acestea din urmă creând îngrijorări privind protecția libertăților individuale.

De asemenea, îngrijorările mele se mai fundamentează și pe recentele declarații făcute de către Împuternicitul pentru Drepturile Omului din Federația Rusă, care a notat faptul că se necesită o modificare a legislației rusești, astfel încât cetățenii altor state, naturalizați pe teritoriul Rusiei să poate fi înrolați în forțele armate regulate până la vârsta de 45 – 50 de ani.

Respectiv, se evidențiază că și la etapa actuală, pe teritoriul statului agresor, se află un număr considerabil de cetățeni ai Republicii Moldova, care au păstrat cetățenia statului nostru dar totodată, sunt asimilați cetățenilor Federației Ruse. În acest sens, există un risc eminent de violare a drepturilor și libertăților persoanelor respective, prin modificările propuse”, a scris pe o rețea de socializare Avocatul Poporului, Ceslav Panico.

În legătură cu lansarea mecanismului de mobilizare parțială în forțele armate ale Federației Ruse și desfășurarea unor campanii de recrutare, inclusiv în structuri militare private, Ambasada R. Moldova în Federația Rusă a informat, pe 28 septembrie, cetățenii R. Moldova că implicarea acestora în acțiuni militare pe teritoriul altor state este pasibilă de răspundere penală în conformitate cu reglementările naționale și cele internaționale.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), participarea mercenarului într-un conflict armat, la acțiuni militare sau la alte acțiuni violente se pedepsește în țara noastră cu închisoare de la 5 la 10 ani. Totodată, persoanele care se ocupă cu angajarea mercenarilor, instruirea și finanțarea lor sunt pedepsite cu închisoare de la 10 la 15 ani.

„Autoritățile naționale, în virtutea cadrului legal aplicabil lor, sunt ținute să adopte măsuri de prevenire și contracarare a activității de mercenariat și să întreprindă acțiuni pentru identificarea și reținerea persoanelor care se dedau unor astfel de activități. Facem apel către cetățenii R. Moldova să contacteze Ambasada țării noastre la Moscova în cazul lezării drepturilor sale pentru oferirea suportului consular. Totodată, persoanele cu cetățenie dublă trebuie să țină cont de faptul că, pe teritoriul Rusiei, sunt considerați cetățeni ruși de către Federația Rusă, iar opțiunile R. Moldova de a oferi asistență consulară sunt limitate”, precizează reprezentanții ministerului.

Ambasada R. Moldova în Rusia anunță că implicarea cetățenilor moldoveni în acțiuni militare pe teritoriul altor state se pedepsește penal. Precizările MAEIE

Ambasada Statelor Unite ale Americii la Moscova i-a îndemnat cetățenii americani să părăsească imediat Rusia în contextul în care statul rus ar putea „refuza să recunoască cetățenia americană în cazul persoanelor cu dublă cetățenie, ar putea să le interzică accesul la asistență consulară americană, să le interzică ieșirea din Rusia și să-i recruteze pe cei care dețin două pașapoarte”.

Ambasada SUA la Moscova îi îndeamnă pe cetățenii americani să părăsească imediat Rusia

Și Ministerul român de Externe de la Moscova le-a recomandat românilor care se află în Rusia să părăsească țara „cât mai curând”, iar celor care au în plan astfel de călătorii să le evite, dacă nu sunt esențiale. În plus, ministerul îi sfătuiește pe românii din Rusia să evite adunările publice, să nu participe la acțiuni de protest și, în plus, să își înregistreze prezența pe platforma econsulat.ro.

Ministerul de Externe al României le cere românilor care se află în Rusia să părăsească țara „cât mai curând”

Într-un discurs adresat cetățenilor Rusiei, miercuri dimineață, 21 septembrie, Putin a anunțat mobilizare parțială în Federația Rusă. Ulterior, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a spus că urmează să fie recrutați 300 de mii de rezerviști – cetățenii care au efectuat serviciul militar și au „experiență relevantă”. De atunci, mii de ruși au părăsit țara de frică să nu fie trimiți pe frontul din Ucraina.

VIDEO Rușii trec granița pe jos în Georgia pentru a scăpa de mobilizarea anunțată de Putin