Principală  —  IMPORTANTE   —   Ambasada R. Moldova în Rusia…

Ambasada R. Moldova în Rusia anunță că implicarea cetățenilor moldoveni în acțiuni militare pe teritoriul altor state se pedepsește penal. Precizările MAEIE

Imagine-simbol

În legătură cu lansarea mecanismului de mobilizare parțială în forțele armate ale Federației Ruse și desfășurarea unor campanii de recrutare, inclusiv în structuri militare private, Ambasada R. Moldova în Federația Rusă informează cetățenii R. Moldova că implicarea acestora în acțiuni militare pe teritoriul altor state este pasibilă de răspundere penală în conformitate cu reglementările naționale și cele internaționale.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), participarea mercenarului într-un conflict armat, la acțiuni militare sau la alte acțiuni violente se pedepsește în țara noastră cu închisoare de la 5 la 10 ani. Totodată, persoanele care se ocupă cu angajarea mercenarilor, instruirea și finanțarea lor sunt pedepsite cu închisoare de la 10 la 15 ani.

„Autoritățile naționale, în virtutea cadrului legal aplicabil lor, sunt ținute să adopte măsuri de prevenire și contracarare a activității de mercenariat și să întreprindă acțiuni pentru identificarea și reținerea persoanelor care se dedau unor astfel de activități. Facem apel către cetățenii R. Moldova să contacteze Ambasada țării noastre la Moscova în cazul lezării drepturilor sale pentru oferirea suportului consular. Totodată, persoanele cu cetățenie dublă trebuie să țină cont de faptul că, pe teritoriul Rusiei, sunt considerați cetățeni ruși de către Federația Rusă, iar opțiunile R. Moldova de a oferi asistență consulară sunt limitate”, precizează reprezentanții ministerului.

Ministerul de Externe al R. Moldova condamnă ferm escaladarea de către Rusia a agresiunii militare față de Ucraina, prin anunțarea recentă a mobilizării parțiale și organizării pretinselor „referendumuri” ilegale care „încalcă flagrant independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei dar și a normelor de drept internațional”.

În urmă cu cinci zile, în legătură cu creșterea considerabilă a numărului de cereri pentru perfectarea titlurilor de călătorie la secția consulară a Ambasadei R. Moldova în Federația Rusă, MAEIE a anunțat că a dispus prelungirea programului acesteia în zilele de weekend. Astfel, toți cetățenii moldoveni care solicită ajutor pentru perfectarea titlurilor de călătorie se pot adresa reprezentanților misiunii diplomatice.

Într-un discurs adresat cetățenilor Rusiei, miercuri dimineață, 21 septembrie, Putin a anunțat mobilizare parțială în Federația Rusă. Ulterior, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a spus că urmează să fie recrutați 300 de mii de rezerviști – cetățenii care au efectuat serviciul militar și au „experiență relevantă”.

Discursul lui Putin a urmat după ce forțele rusești au înregistrat tot mai multe victime și au suferit eșecuri pe câmpul de luptă, care au fost alungate din zonele pe care le capturaseră în nord-estul Ucrainei în urma contraofensivei ucrainene din această lună.

La scurt timp, activiștii și opoziția au început să cheme la proteste. Mișcarea Vesna a făcut apel  la poporul Rusiei să iasă pe străzile orașelor lor în seara zilei de 21 septembrie, la ora locală 19:00. Echipa lui Alexei Navalny a promis  sprijin celor care vor protesta sau „fac lucruri mari, inclusiv incendierea biroului de înregistrare și înrolare militară”. Procuratura din Moscova i-a amenințat pe cei care fac apel la proteste, precum și pe participanți cu pedepse administrative sau penale, „inclusiv sub formă de închisoare de până la 15 ani”.