Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Avocatul Poporului: „MMPSF a neglijat…

Avocatul Poporului: „MMPSF a neglijat neregulile de la Casa-internat din Orhei”

Neregulile de la Casa-internat pentru copii cu deficiențe mintale din Orhei au apărut cu patru ani în urmă, susține Tatiana Crestenco, șefa Serviciului protecția drepturilor copilului din cadrul oficiului Avocatul Poporului.

„În anul 2011, Avocatul Poporului a primit mai multe sesizări, în care se invocau diverse ilegalități comise în casa-internat. Mai mult, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei nu a asigurat buna funcționare a instituției așa cum prevede Regulamentul, de aceea s-a ajuns ca în anul 2015, situația să se agraveze. „Avocatul poporului a depus un demers repetat pentru demiterea directorului Instituției, însă acesta a fost respins, întrucât Comisia elaborată de Ministerul Muncii nu ar fi depistat nicio abatere în cadrul instituției”, susține Tatiana Crestenco.
Mai mult, echipa de monitori de la Oficiul Avocatului Poporului a efectuat mai multe vizite la Casa-internat pentru copii cu deficiențe mintale din Orhei, însă majoritatea dintre acestea au fost restricționate. În cadrul ultimei vizite, membrii echipei de monitori au vizitat încăperile instituției, au examinat fișele medicale și alte acte, însă nu au purtat discuții cu beneficiarii instituției, deoarece viceministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei ar fi restricționat accesul acestora, motivând că vizita nu a fost coordonată cu MMPSF.

Echipa de monitori a constatat că, potrivit Regulamentului de funcționare, Casa-internat pentru copii cu deficiențe mintale este instituție socială care oferă plasament temporar copiilor cu deficiențe mintale în vârstă de la 4 până la 18 ani. În realitate, în instituția vizată sunt plasați copii de la vârsta de 7 ani, iar la împlinirea majoratului beneficiarii continuă să se afle în instituție, astfel că la momentul vizitei doar 63 de rezidenți aveau vârsta de până la 18 ani, iar 150 de beneficiari au vârstă cuprinsă între 18 și 39 ani.

De asemenea, schema de încadrare a instituției nu include unitățile de psiholog, psihopedagog, pedagog, deși instituția are menirea de a asigura procesul de asistență psihopedagogică, socio-medicală a copilului.
Amintim că după apariția în presă a unor înregistrări vido, unde sunt prezentate condițiile inumane de la centrul pentru persoane cu dizabilități din Orhei, directorul Casei-internat pentru persoane cu deficienţe mintale din Orhei, Lidia Popa, a fost demisă din funcție. Ulterior, Procuratura Generală a dispus pornirea urmăririi penale pentru tratament inuman și degradant, cu deplasarea la faţa locului a unui grup de procurori.