Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Astăzi se împlinesc 74 de…

Astăzi se împlinesc 74 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste organizate în Basarabia, în 1949. Planul activităților dedicate Zilei comemorării victimelor stalinismului

Sursa: Agenția Națională a Arhivelor

Astăzi se împlinesc 74 de ani de la al doilea val de deportări, cel mai mare val al deportărilor staliniste organizate în Basarabia, în 1949. Din 1990, anual, pe 6 iulie, în R. Moldova este marcată Ziua comemorării victimelor stalinismului. 

În semn de doliu, Drapelul de Stat al R. Moldova va fi coborât în bernă.  

Conducerea țării a depus flori în dimineața zilei de joi la monumentul deportaților din fața Gării Feroviare din Chișinău.

În țară și în capitală sunt organizate mai multe manifestări. În Piața Marii Adunări Naționale va fi inaugurată expoziția „Basarabenii în Gulag”.

Pe lângă expoziții de documente și conferințe științifice, mass-media va pune pe post „emisiuni care să educe cultura memoriei și a non-nostalgiei totalitarismului, cu mărturisiri ale supraviețuitorilor”.

Tot pe 6 iulie, este proiectat filmul „Siberia din oase”, iar la Teatrul Naționalul „Mihai Eminescu” se va juca, pentru a 85-a oară, spectacolul „Dosarele Siberiei”.

În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, regimul sovietic a ridicat zeci de mii de ţărani basarabeni, pe care i-a dus în Siberia în lagăre de muncă forţată, iar averile lor au fost confiscate.

La acea operațiune au participat peste 4.000 de lucrători operativi ai Ministerului Securității de Stat al URSS, inclusiv aduși din alte republici, peste 13.000 de ofițeri și soldați și aproape 25.000 de activiști de partid din Moldova. De asemenea, au fost mobilizate 4.000 de autovehicule, 30 de garnituri de tren cu 1.570 de vagoane pentru vite. 

Între anii 1941 şi 1951 au fost trei valuri de deportări, iar istoricii apreciază că numărul total al deportaţilor basarabeni ar fi între 80 şi 120 de mii.