Principală  —  IMPORTANTE   —   Asociația „Forța Fermierilor” anunță un…

Asociația „Forța Fermierilor” anunță un nou protest cu tehnică agricolă: „În pofida unor declarații din partea demnitarilor de stat, problemele menționate așa și nu și-au găsit conturare juridică”

Asociația „Forța Fermierilor” anunță că va organiza marți, 20 septembrie, „un protest economic de avertizare în teritoriu” la care vor participa agricultori cu tehnică și utilaje agricole. Reprezentanții Asociației susțin că în cazul în care revendicările fermierilor nu vor fi auzite de autoritățile de la Chișinău, aceștia își vor rezerva dreptul „pentru alte acțiuni de protest, inclusiv cu deplasarea tehnicii agricole în capitală”.

Asociația „Forța Fermierilor” avertizează că „fermierii sunt presați financiar de băncile și furnizorii de inputuri, precum și de Serviciul Fiscal de Stat, ceea ce va periclita enorm procesul efectuării lucrărilor agricole de toamnă sau primăvară și sporește semnificativ riscul falimentării miilor de fermieri mici și mijlocii din satele noastre”.

„Cu părere de rău, în pofida unor declarații din partea demnitarilor de stat și înțelegerilor verbale, problemele menționate așa și nu au găsit conturare juridică (…). Revendicările noastre nu s-au schimbat. În condițiile când sectorul agrar este profund afectat concomitent de secetă, embargou rusesc, scumpirile exorbitante la resursele necesare producerii agricole și prețuri derizorii la materia primă, organizația noastră în continuare insistă asupra deciziei Comisiei Situații Excepționale, care ar legifera:

  1. Amânarea plăților scadente față de creditori fără calcularea penalităților pentru agricultorii afectați (cu excepția plăților de arendă pentru terenuri agricole);
  2. Utilizarea unor instrumente fiscale în vederea sprijinirii producătorilor agricoli afectați, în special acordarea dreptului de utilizare a TVA din cont pentru achitarea impozitelor și contribuțiilor;
  3. Adresarea către partenerii externi pentru identificarea resurselor financiare în scopul achitării compensațiilor fermierilor afectați”, arată un comunicat de presă al Asociației.

Pe 13 septembrie, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a anunțat despre mai multe măsuri luate de autorități „pentru reducerea impactului și a consecințelor crizelor existente asupra producătorilor agricoli”. Oficialul a anunțat că, în urma unei serii de ședințe tematice cu reprezentanții instituțiilor de profil, privind reclasificarea condițiilor de creditare în agricultură și în comun cu Unitățile de implementare a proiectelor IFAD și Livada Moldovei, s-a luat decizia de a micșora cu 8,5 puncte procentuale, pentru o perioadă de șase luni, ratele de recreditare anuale flotante, pentru lei moldovenești. Această măsură se va aplica începând cu 25 august 2022.

Astfel, reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) susțineau că va fi modificat și programul de subvenționare prin noul regulament care va fi aplicat și care prevede dublarea sumei la rambursarea dobânzii.

„Aceaste măsuri sunt pentru reducerea impactului extrem de negativ, precum și lipsa mijloacelor financiare din cauza vânzărilor neesențiale”, subliniază responsabilii de la Minister.

O altă măsură întreprinsă de MAIA ține de derogarea de la Codul fiscal pentru plata impozitului funciar pentru producătorii agricoli care au avut de suferit ca urmare a secetei severe din anul 2022. Astfel, se stabilește termenul achitării impozitului în cazul bunurilor imobiliare ale persoanelor juridice și celor fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător, existente și/sau dobândite până la data de 25 noiembrie, inclusiv a anului fiscal în curs.

De asemenea, ministrul a anunțat că se lucrează, împreună cu Comisia parlamentară de profil, la proiectul de lege care va permite achitarea impozitelor și taxelor din contul TVA acumulate pe parcursul anului de către agenții economici. Un alt proiect la care lucrează MAIA, care vine să susțină procesatorii, prevede rambursarea accizelor la păcura folosită în procesul de prelucrare a fructelor, legumelor și producerea zahărului.