Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Aprobat de Guvern: USEFS se…

Aprobat de Guvern: USEFS se va regăsi în componența USM. Ministrul Educației: „Falsurile servesc intereselor de a menține universitatea captivă”

Sursă foto: Dan Perciun/ Facebook

Guvernul a aprobat astăzi, 27 decembrie, o hotărâre prin care Universitatea de Stat din Moldova (USM) se va reorganiza prin fuziunea și absorbția Universității de Stat de Educaţie Fizică şi Sport (USEFS). La ședința Executivului, ministrul Educației Dan Perciun a reiterat motivele care stau la baza deciziei, dar și avantajele viitoare.

Conform declarațiilor lui Dan Perciun, argumentele care au consolidat elaborarea proiectului de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) sunt:

  1. „Reducerea constantă a numărului de studenți” în cadrul universității (USEFS, n. red) – în ultimii trei ani, numărul studenților s-ar fi redus cu 15%; Numărul studenților înscriși la licență s-ar fi redus cu 20%;
  2. MEC a acoperit un deficit salarial de 6 milioane la USEFS, în contextul în care instituției i-a fost alocat un buget de 33 milioane de lei;
  3. „Probleme istorice în gestionarea universității”.

Pe teritoriul universității, ani de zile a operat un centru de dezasamblare a mașinilor. Avem și niște imagini video pe care o să le publicăm, foarte curioase. Întrebări cu privire la încheierea contractelor de locațiune la subpreț și altele”, a specificat Dan Perciun.

Avantajele punctate sunt: consolidarea financiară, creșterea credibilității USEFS-ului, management corespunzător și noi oportunități pentru dezvoltarea cercetării. De asemenea, Dan Perciun a repetat că universitatea „se va bucura de o autonomie largă în cadrul USM”.

Avem angajamentul de a investi 10 milioane de lei anul viitor, prin finanțare complimentară, în infrastructura USEFS-ului, la discreția comunității – fie investiții în cămine, în bazin sau în condițiile de studiu. USM-ul este gata să mai aloce 2 milioane de lei din propriul buget”, a menționat Dan Perciun.

Pe finalul discursului, ministrul Educației a îndemnat foștii reprezentați „să se abțină de la distribuirea falsurilor, care nu servesc decât intereselor unora de a menține universitatea captivă”.

Eu vreau să vă mulțumesc pentru că vă asumați transformări destul de dificile, dar necesare”, a conchis premierul Dorin Recean.

Din culisele fuziunii a două universități

Anterior, ZdG a scris că reprezentanții USEFS declarau că autoritățile comit „o crimă în domeniul culturii sportului” și că la mijloc sunt preocupările unor firme pentru terenurile instituției.

Fostul rector al USEFS, Veaceslav Manolachi, a declarat că, aflat în funcția de conducere, a obținut mai multe terenuri în folosul universității. Acestea ar fi „mărul discordiei” și motivul pe care se bazează decizia autorităților.

Noi avem jumătate de hectar la bazinul de înot de după Casa Guvernului, care este estimat la circa șase milioane de euro și pentru care, știu din alte părți, este deja proiectul de construcție a unui hotel. Avem, la Calea Basarabiei, teren de aproape 2,3 hectare, la care aspiră firmele de construcții. Dar cel mai important teren este în apropiere de Medpark. Dumnealor de foarte mulți ani vin la universitate ne roagă să le dăm pământ, 35 de ari. Am înțeles că cineva din conducere le-a promis că le va da aceste 35 de ari de pământ”, a explicat Veaceslav Manolachi.

Totodată, comunitatea academică USEFS a înaintat o scrisoare deschisă în care solicita președintei Maia Sandu, președintelui Parlamentului Igor Grosu, premierului Dorin Recean și ministrului Educației Dan Perciun să renunțe la decizia de comasare cu USM.