Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Din culisele fuziunii a…

DOC Din culisele fuziunii a două universități: „Această decizie este legată de interesul pentru pământuri”. Reacția MEC

Colaj foto: ZdG

Cabinetul de miniștri urmează să aprobe mâine, 27 decembrie, o hotărâre prin care Universitatea de Stat din Moldova (USM) se va reorganiza, la aceasta se va alipi Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport (USEFS). Reprezentanții USEFS declară că autoritățile comit „o crimă în domeniul culturii sportului” și că la mijloc sunt preocupările unor firme pentru terenurile instituției. De cealaltă parte, ministrul Educației Dan Perciun neagă acuzațiile.

Contactat de ZdG, fostul rector al USEFS, Veaceslav Manolachi, a declarat că, aflat în funcția de conducere, a obținut mai multe terenuri în folosul universității. Acestea ar fi „mărul discordiei” și motivul pe care se bazează decizia autorităților.

Veaceslav Manolachi. Sursă: fmf.md

Toate clădirile și terenurile vor trece la USM, dar universitatea va fi impusă să le cedeze la Agenția Proprietății Publice. Asta vor ei să facă. Când eram rector, am fost chemat, în ianuarie 2023, la minister. Atunci mi-au spus că este presiune de sus și trebuie să dăm terenul vizavi de Medpark și bazinul de înot de după Casa Guvernului, iar eu am refuzat pentru că asta este o crimă în domeniul culturii sportului și le-am zis că dacă fac asta, voi scoate studenții în stradă”, a declarat fostul rector al USEFS, Veaceslav Manolachi.

Veaceslav Manolachi este convins: „Pentru a închide o universitate, trebuie să nu treacă acreditarea”, iar universitatea are acreditate toate programele de studii. „Nu este niciun motiv să ne comaseze. Această decizie este legată de interesul pentru pământuri”.

Noi avem jumătate de hectar la bazinul de înot de după Casa Guvernului, care este estimat la circa șase milioane de euro și pentru care, știu din alte părți, este deja proiectul de construcție a unui hotel. Avem, la Calea Basarabiei, teren de aproape 2,3 hectare, la care aspiră firmele de construcții. Dar cel mai important teren este în apropiere de Medpark. Dumnealor de foarte mulți ani vin la universitate ne roagă să le dăm pământ, 35 de ari. Am înțeles că cineva din conducere le-a promis că le va da aceste 35 de ari de pământ”, a explicat Veaceslav Manolachi.

O scrisoare ajunsă în posesia ZdG, confirmă motivele invocate de fostul rector. În textul scrisorii se menționează și despre jumătate de hectar în parcul Valea Trandafirilor și că administrația spitalului Medpark „deja promite colaboratorilor săi că pe locul de 35 de ari va construi apartamente”.

Ministrul Educației Dan Perciun afirmă că aceste informații sunt „falsuri”, iar fostul rector ar fi „un tip cu probleme de integritate, care se face în mare parte vinovat de situația în care a ajuns universitatea”. Mai mult, ministerul promite că, după fuziunea celor două instituții, o să investească în universitatea, inclusiv prin renovarea unor edificii. De asemenea, toți angajații vor fi reintegrați, „cu salarii nu mai puțin bune decât cele care sunt la moment”.

Numele lui Manolachi a fost implicat în mai multe scandaluri. Acesta a fost acţionat în judecată de către un subaltern, care a fost dat afară abuziv. Judecata nu i-a dat dreptate lui Manolachi. În 2005, acesta a fpst decorat de comunişti, cu Ordinul „Gloria Muncii”, iar preşedintele interimar Mihai Ghimpu, în 2010, l-a decorat cu Ordinul Republicii.

Oamenii întotdeauna se tem de schimbare. Noi am explicat foarte clar, în condițiile în care numărul de studenți este în descreștere, au avut un deficit pentru plata salarială de 5-6 milioane de lei anul acesta, pe care noi l-am acoperit, această fuzionare le va permite să depășească problemele financiare.

(…) Noi ne-am întâlnit și cu comunitatea sportivilor, cu presa sportivă și cu școlile sportive. Cu angajații USEFS-ului am avut o ședință de 2-3 ore. Colegii de la USM cunosc foarte bine și sunt implicați în proces. Suntem în discuții despre cum, după fuzionare, vor fi repartizați cei din USEFS în organele de conducere ale USM, cota lor de reprezentare în Senat, statutul. Discutăm despre posibilitatea acordării unei autonomii largi în cadrul USM-ului. Săptămâna viitoare urmează să avem încă o rundă de discuții(…)”, a reiterat ministrul Dan Perciun pentru ZdG.

Anterior, comunitatea academică USEFS a înaintat o scrisoare deschisa în care solicita președintei Maia Sandu, președintelui Parlamentului Igor Grosu, premierului Dorin Recean și ministrului Educației Dan Perciun să renunțe la decizia de comasare cu USM.

(…) Suntem cartea de vizita a R. Moldova, (…) cei mai buni ambasadori ai unei țări atât de mici, dar cu un potențial substanțial. Studenții și absolvenții USEFS au dus faima țării noastre departe peste hotarele ei, reprezentând-o pe arena sportului de performanță, la campionatele europene si mondiale, la Jocurile Olimpice (…)”, argumentau reprezentanții USEFS.

Campionul european la judo, Denis Vieru este unul dintre cei 800 de semnatari ai petiției USEFS către autoritățile centrale.

Eu înțeleg că fiecare e cu jocurile sale și poate interesele sale. Dacă deschidem parantezele, discutăm până mâine dimineață. Îmi pare rău, universitatea e unica de sport în R. Moldova și eu cred că ar fi ok dacă s-au comunica la nivel înalt și s-ar lua o decizie comună. Prin comunicare s-ar rezolva orice problemă, nu doar în statul nostru, dar în lume”, a mărturisit sportivul de performanță.

Scrisoarea ajunsă în posesia ZdG

Proiectul de hotărâre:

hotărâre mec.usefs by Ziarul de Gardă