Principală  —  Ştiri  —  Social   —   45.000 de dolari pentru promovarea…

45.000 de dolari pentru promovarea drepturilor omului pe ambele maluri ale Nistrului, oferite de Suedia prin intermediul unui program comun ONU

Nouă organizații de drepturile omului de pe ambele maluri ale Nistrului vor promova drepturile persoanelor din grupurile vulnerabile, contribuind astfel la depășirea barierelor comunitare pe care le întâmpină acestea atunci când își revendică drepturile. Asistența este oferită prin intermediul PNUD, în cadrul programului comun ONU „Consolidarea drepturilor omului pe ambele maluri ale Nistrului”, implementat de șase agenții ONU în Moldova și finanțat de Suedia.

La concursul de granturi au participat 15 organizații care promovează drepturile omului pe ambele maluri ale Nistrului. Granturi în valoare totală de 45.000 de dolari au primit nouă dintre organizațiile participante.

Proiectele câștigătoare prevăd implicarea societății în promovarea participării persoanelor din grupurile vulnerabile în activități sociale și economice, instruire juridică și de advocacy pentru comunitatea persoanelor care trăiesc cu HIV, dar și instruirea economică a persoanelor cu dizabilități.

Granturi au mai fost oferite pentru creșterea abilităților persoanelor în etate de a folosi tehnologiile informaționale, dezvoltarea de servicii sociale comunitare pentru persoanele din grupurile vulnerabile, dar și pentru familiile care au în îngrijire copii cu dizabilități. Tot din asistența financiară oferită de Suedia va fi pilotat un serviciu de asistent personal pentru copiii cu dizabilități severe și vor fi abilitate persoanele cu dizabilități să ducă un mod de viață independent.

Toate proiectele vor fi implementate pe parcursul unui an.

Acesta este primul apel de granturi pentru organizațiile de drepturile omului de pe ambele maluri ale Nistrului organizat de programul comun ONU, finanțat de Suedia. Următorul apel de granturi va fi lansat până la sfârșitul lui 2020.

Programul comun ONU „Consolidarea drepturilor omului pe ambele maluri ale Nistrului”  contribuie la reducerea inegalităților pentru femei, bărbați și copii în regiunea transnistreană, prin asigurarea abilitării grupurilor vulnerabile de a-și exercita drepturile, Activitățile programului se desfășoară în perioada 2019-2022, contribuind astfel la promovarea angajamentului pentru reforme orientate pe drepturile omului pe ambele maluri ale Nistrului.