Lupta pentru un mandat de un an la șefia Chișinăului generează sute de promisiuni electorale

În mai puțin de o lună au loc alegeri noi pentru funcția de primar general al capitalei, mandatul căruia va fi de doar un an, până în 2019, când în întreaga țară se vor desfășura alegeri locale ordinare. Fotoliul de edil al mun. Chișinău este țintit de 13 candidati: șapte dintre aceștia au fost înregistrați oficial drept concurenți electorali și se află în plină campanie, alți cinci așteaptă decizia Consiliul electoral al circumscripţiei electorale muncipale nr. 1 Chişinău referitor la înscrierea în cursă. În lupta electorală pentru Primăria mun. Chişinău s-au lansat trei pro-unionişti declaraţi, Constantin Codreanu, Valeriu Munteanu şi Alexandra Can. Candidaţi de stânga, pro-ruşi sunt cinci: Ion Ceban, Reghina Apostolova, Alexandr Roşco, Alexandru Mâţu şi Maxim Brăila, iar pretendenţi cu aspiraţii pro-europene, de dreapta – cinci: Andrei Năstase, Victor Strătilă, Vasile Costiuc, Silvia Radu şi Andrei Munteanu. Într-o măsură mai mare sau mai mică, majoritatea pretendenților la șefia capitalei au demarat campania promisiunilor și angajamentelor în fața chișinăuienilor.

ZdG a făcut o sinteză a principalelor promisiuni electorale făcute de către candidaţii la funcţia de primar de Chişinău pentru alegerile locale din 20 mai 2018.

Andrei Năstase, candidatul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA), s-a lansat în lupta electorală cu sloganul „printre oameni”. Năstase vrea să devină primar de Chişinău pentru a oferi cetăţenilor drumuri reparate calitativ, iluminat public, transport public modern şi confortabil, o circulaţie aerisită, curăţenie, medicină şi învăţământ accesibil. Candidatul PPDA promite să facă ordine în patrimoniul municipiului Chişinău, să elaboreze un plan de urbanism prin care să oprească schimonosirea oraşului istoric invadat de construcţii ilegale care nu au fost realizate în concordanţă cu rigorile oraşului vechi. Andrei Năstase afirmă că va readuce încrederea investitorilor străini, va dezvolta infrastructura şi va crea noi locuri de muncă. Tot Năstase susţine că vine la primărie să facă curăţenie capitală, să elimine haosul, corupţia, frauda şi hoţia.

Valeriu Munteanu, candidat din partea Partidului Liberal (PL), are sloganul „Construiesc, nu cârpesc!”. Munteanu promite să aducă Aeroportul Internaţional Chişinău în proprietatea municipiului. Liberalul promite să scoată calea ferată care întretaie Chişinăul şi s-o înlocuiască cu bulevarde şi străzi europene. Munteanu vrea să impună Guvernul să transfere terenul căii ferate, din domeniul public, în domeniul privat al Chişinăului. Tot Valeriu Munteanu vrea ca banii încasaţi de FISC din Chişinău să fie investiţi în oraş, dar să nu mai fie gestionaţi de către Guvern. Potrivit lui Munteanu, în bugetul oraşului trebuie să rămână 100% din impozitul pe venit al persoanelor fizice şi juridice, TVA, accize, aşa cum este în prezent în UTA Găgăuzia. Munteanu mai promite să construiască o centrală care să valorifice gazele care vor fi aduse prin noua conductă Iași–Ungheni–Chișinău, pentru a ieftini energia electrică și agentul termic.

Constantin Codreanu, candidatul unionist al Partidului Unităţii Naţionale (PUN), vrea să atragă investiţii de 5 miliarde de euro, în timp de 5 ani, bani veniţi „din România şi prin România”. Dacă va câştiga alegerile municipale din Chişinău – Codreanu promite să creeze 50 de mii de locuri de muncă pentru chișinăuieni, să izoleze termic toate blocurilor de locuit şi să modernizeze Parcul de transport cu autobuze și troleibuze noi. Codreanu îşi mai propune construcția a 20 de parcări subterane și supraterane, restaurarea a câte 5 clădiri istorice anual, plantarea unui milion de arbori, finalizarea gazificării și asigurării cu apă și canalizare a tuturor localităților din Chișinău.

„Salvăm Capitala, apoi salvăm şi ţara” este sloganul de lansare în campania electorală a socialistului Ion Ceban. Candidatul Partidului Socialiştilor din R. Moldova (PSRM) vrea să realizeze un audit al tuturor direcţiilor şi întreprinderilor municipale, iar în baza acestui audit, să elaboreze o nouă structură a Primăriei. Pretendendul la funcţia de primar de Chişinău îşi propune extinderea Parcului municipal de Troleibuze cu 35 de unități, iar a celui de autobuze cu 50 de unități. Un alt obiectiv anunțat de Ceban este achitarea în regim online pentru călătoria cu transportul public. Dacă va prelua funcţia de primar general, Ion Ceban își ia angajamentul să construiască terenuri de joacă pentru copii în fiecare curte, să amenajeze terenuri sportive în curţi şi parcurile din Chişinău, să soluţioneze problema animalelor domestice fără adăpost, să verifice construcţiile înalte, să repare blocurile de locuit și să înlocuiască ascensoarele vechi cu ascensoare noi.

Reghina Apostolova, reprezentanta Partidului „Şor”, promite un oraș curat, iluminat stradal, pensii mai mari, locuințe sociale, farmacii sociale și indemnizații la nașterea copilului de până la 10 mii de lei, după modelul oraşului Orhei. Apostolova le promite locuitorilor din Chişinău asfaltarea drumurilor, amenajarea spaţiilor verzi, curăţenie pe străzi şi în curţile blocurilor, alimentaţie centralizată în grădiniţe şi şcoli, locuinţe sociale pentru angajaţii de stat şi familiile tinere.

Alexandr Roşco de la partidul „Casa Noastră Moldova” consideră că programul partidului pe care-l reprezintă este unul pozitiv, optimist şi neobişnuit. Roşco promite să elimine coprupţia. Deşi nu a prezentat un program electoral, Alexandr Roșco spune că a decis să candideze pentru că nu mai poate tolera fărădelegile din țară și din oraș.

Vasile Costiuc, Partidului „Democrația Acasă”, vine cu sloganul „Îndrăzneşte să crezi, împreună schimbăm Chişinăul”. Costiuc consideră că primăria trebuie reorganizată din temelie, cu restructurări de rigoare şi cu lichidarea unor întreprinderi municipale: „Cel mai important mesaj pe care vreau să-l transmit în această campanie electorală e că în Primărie este nevoie de voință, iar la nivel de țară este nevoie de schimbarea clasei politice”.

Victor Strătilă, candidat din partea Partidului Verde Ecologist, s-a înscris în cursa electorală, deoarece vrea să schimbe faţa oraşului. Abordat de presă, acesta a declarat că dacă va câştiga alegerile locale, atunci va veni cu noi schimbări pentru locuitorii Chişinăului. Strătilă nu a exemplificat mesajul său, iar până în prezent nu a făcut public programul său electoral și planul pentru un eventual mandat la șefia capitalei.

Silvia Radu (candidat independent),  Alexandra Can (Partidul Naţional Liberal), Maxim Brăila (Partidul Popular din Moldova), Alexandru Mâţu (Partidul „Ruso-Slavean”) şi Andrei Munteanu (Partidul Societăţii Progresiste) încă nu şi-au prezentat programele electorale.

În municipiul Chişinău există 647,203 mii de cetăţeni cu drept de vot care sunt aşteptaţi la urnele de vot duminică, 20 mai 2018, precizează Comisia Electorală Centrală. Municipiul Chişinău este împărţit în 5 sectoare (Centru, Buiucani, Râşcani, Botanica şi Ciocana) şi are în subordine suburbiile Codru, Cricova, Durleşti, Sângera, Revaca, Dobrogea, Vadul lui Vodă, Văduleni, Vatra, Băcioi, Bubuieci, Humuleşti, Budeşti, Goian, Ciorescu, Făureşti, Cruzeşti, Grăieşti, Stăuceni, Tohatin, Truşeni, Coloniţa, Condriţa şi Ghidighici.

Primarul ales la 20 mai va avea mandat pentru un singur an, până în anul 2019, atunci când se vor desfăşura alegeri ordinare în toată țara. La 20 mai se aleg primari și în alte șase localități: mun. Bălți, comuna Pârlița, r. Ungheni, comuna Volovița, r. Soroca, s. Jora de Mijloc, r. Orhei, satul Nemțeni, r. Hâncești și comuna Leușeni r. Hâncești.

Conform Codului Electoral, campania electorală a început pe 20 aprilie, cu o lună înainte de alegerile locale.

Acest articol este scris în cadrul proiectului „Consolidarea statului de drept şi democratic: contribuţia societăţii civile”, susţinut financiar de Ambasada Olandei prin Programul Fondului de Responsabilitate. Opiniile exprimate în acest articol nu exprimă neapărat poziţia finanţatorului.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Academic

    EI NU-L CUNOSC PE PLAHOTNIUK!

    Măi, da ce dracul au ăștea trei, de se tem ca de “zarază” să recunoască că-l știu măcar din auzite pe Plahotniuk? Când merge vorba de ceva câștig, de ceva foloase sau de anumite avantaje într-un mod sau altul se învârt ca muștele în jurul unei baligi de vacă, ca să nu spun ca viespile în jurul unui borcan cu “miere”, în jurul lui Plahotniuk, dar când merge vorba să spună dacă-l cunosc sau au vorbit măcar vreo dată cu el, neagă totul și se crucesc, adică nici usturoi n-au mâncat nici gura nu le miroase, ferindu-se de dânsul ca dracul de tămâie.

    Dar cine totuși sunt ăștea trei, care se feresc să recunoască că-l știu sau măcar că au auzit de oligarhul uzurpator și fățarnic Plahotniuk, ca lumea să-și cunoască eroii? Primul dintre ei este “academicianul” dihor, septuagenarul Nicolae Dabija (Ciobanu). N-o să uit niciodată cum moșneagul septuagenar Nicolae Dabija (Ciobanu), alături de alți rătăciți flămânzi, dar “neacademicieni”, țopăia ca turbat la hora votului nominal încinsă din umbră de oligarh. Apoi moșneagul Nicolae Dabija (Ciobanu), folosind toată “forța reactivă” a organismului său uzat de septuagenar, ca să nu folosesc un cuvânt mai popular și autoritatea sa de “academician” se scremea din “fundul fundului” să ne dovedească, că votul mixt va fi o mare fericire pentru poporul nostru moldovenesc.

    “Academicianul” dihor Nicolae Dabija (Ciobanu) după ce și-a făcut “treaba” mare cu votul nominal, rezultatul căreia și este votul mixt pe care îl avem acum s-a refras în vizuină. “Academicianul” dihor n-a ieșit de acolo nici măcar la sărbătorirea Centenarul Unirii Basarabiei la România, care a avut loc în Piața Marii Adunări Naționale la Chișinău pe 25 martie anul curent, deși încă mai este președinte al Forumului Democrat al Românilor din Republica Moldova.

    Nu vreau să întru acum în detalii referitor la ceea ce înseamnă votul mixt într-o țară cu un oligarh mare, care a capturat tot ceea ce mișcă și o droaie de baronași locali mici, dar foarte lacomi și flămânzi, dar vreau să remarc că al doilea “erou” al nostru “animalul” politic expreședintele român Traian Băsescu, atunci când încă nu intrase în gașca oligarhului uzurpator spusese scurt și cuprinzător despre votul mixt: “Votul mixt este o prostie!”

    Așa, dar “academicianul” dihor Nicolae Dabija (Ciobanu) speră, că între timp se va mai usca caftanul de “academician” cu frunzele de laur brodate cu fire de aur pe guler și mâneci, va mai trece “mirosul” pătrunzător din urma faptei sale reprobabile cu țopăitul în hora votului nominal, oamenii vor mai uita din ceea ce le-a făcut și către aniversarea celor 70 de ani ai săi de la 15 iunue va arăta iarăși ca “idol” și va mirosi ca un prunc.

    Parcă-mi apare și acum în fața ochilor “idolul” meu de altă dată, poetul, publicistul,
    scriitorul, istoricul literar, “academicianul” și omul politic Nicolae Dabija (Ciobanu), cum la anii săi de septuagenar țopăia ca un flăcăoandru debil la hora votului nominal încinsă din umbră cu atâta viclenie cu bătaie lungă de oligarhul uzurpator și fățarnic Plahotniuk. Un adevărat academician nu putea proceda astfel. Cine dacă nu el, “academicianul”, trebuia primul să “descifreze” șmecheria ticăloasă a oligarhului? De ce avem academicieni? Anume ca să ne prevină din timp de asemenea capcane, puse de politicieni ticăloși. De atunci ori de câte ori, când folosesc cuvântul “academician”, alături de numele fostului meu “idol” Nicolae Dabija (Ciobanu) pur și simplu nu pot să nu folosesc ghilimele.

    Știind toate acestea mă miră foarte mult, cum Nicolae Dabija (Ciobanu) cu atâta nonșalanță se arată deranjat de faptul că fostul său coleg de peniță Constantin Cheianu afirmă, că ar fi subordonat liderului Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc. ”Cheianu mă mai numește ”lingăul lui Plahotniuc”, ”sluga lui Plahotniuc”, ”de vreo trei ani Nicolae Dabija a intrat în armata lui Plahotniuc”, ”prieten cu Plahotniuc”, ”parcă-i Plahotniuc”, ”editează cărți pe banii lui Plahotniuc”. Sincer vă spun că cunoscând destul de bine activitalea “academicianului” în ultimii cel puțin cinci ani, chiar nu înțeleg ce dovezi mai vrea în acest sens? Pentru mine personal, ca fost “fan” al dumnealui, epizodul cu flăcăoandru debil din hora votului nominal încinsă din umbră de oligarhul uzurpator și fățarnic Plahotniuk îmi ajunge cu vârf și îndesat, deși au fost și alte “isprăvi” de “academician”.

    ”Jur că nu m-am întâlnit niciodată la viața mea cu Plahotniuc, că nu-l cunosc, că nu am vorbit cu el niciodată, inclusiv la telefon, că nu mi-a dat vreodată vreun bănuț, nici pentru vreuna din cărțile mele sau pentru săptămânalul ”Literatura și Arta”. Eu am suficienți bani din vânzarea cărților mele pentru a-mi permite editarea altor cărți. Așa că nu am nevoie de banii lui Plahotniuc”. Mă rog, dle “academician” în gilimele, după ce te-am văzut țopăind ca un flăcăoandru debil în hora votului nominal inițiată din umbră de vicleanul oligarh, dar și în numeroasele prelegeri în favoarea votului nominal pe televiziunile sale, te cred c-ai făcut toate acestea absolut cratis pentru binele poporului și intenționa-i doar să-l mai “fericești” pentru o ultimă dată cu prezența dumitale octogenară în Parlament, candidânt cu
    succes pe vreo circumscripție electorală nominală. Dar să nu punem căruța înaintea cailor și să așteptăm s-o mai vedem și pe asta.

    Așa, dar am ajuns și la al doilea “erou” al nostru, care în viața lui de speculant politic se “crucea” și se jura în fel și chip ca ultimul țigan nespălat și devorator de lebede de pe cuprinsul nemărginit al Patriei noastre România, care-i “animalul” politic Traian Băsescu. Acesta, fiind întrebat de un corespondent de la “Europa Liberă”: “Despre Dvs. se spunea că, în anumite situații, lăsați să se înțeleagă că ați face jocul cu liderul democraților, dl Plahotniuc?”, acesta răbufni enervat: „O prostie mai mare n-am auzit. Eu nu l-am văzut în viața mea pe Plahotniuc.” Corespondentul respectiv nu se lasă și insistă: “Nu ați discutat niciodată?” Și de data aceasta “animalul” politic Traian Băsescu răspunse, fără a clipi cât de cât nici măcar din ochiul cel chior: „Niciodată! Habar n-am cine e.”

    Toate aceastea au fost spuse de “animalul” politic Traian Băsescu după ce cutreierase în lung și lat Moldova capturată de oligarhul uzurpator și fățarnic Plahotniuk și este sigur că a vorbit cu mii de oameni și nu s-a sinchisit să întrebe măcar pe unul sigur: “Bre, om bun, da spune-mi te rog, ce fel de om este stăpânul ăsta al vostru, dl Plahotniuk?” Stranie sinchiseală pentru “animalul” politic cunoscut de cât de vorbăreț este, Traian Băsescu. Ba mai mult, expreședintele român Traian Băsescu nu s-a sinchisit să întrebe acest lucru nici de adjunctul
    său din PUN, “medicul” sanitar multirol Anatol Șalaru, care la sigur îl cunoaște bine pe fostul său aliat cu Partidului Liberal din vremuri nu prea îndepărtate, “coordonatorul” multor matrapazlâcuri comune, oligarhul fățarnic Plahotniuk.

    Raidera Silvia Radu, care a fost instalată în fotoliul de primar general interimar al municipiului Chișinău de oligarhul uzurpator și fățarnic Plahotniuk, spre deosebire de “academicianul” septuagenar Nicolae Dabija (Ciobanu), care se crucește și se “jură că nu s-a întâlnit niciodată la viața lui cu Plahotniuc, că nu-l cunoaște, că n-a vorbit cu el niciodată, inclusiv la telefon”, oarecum asemănător cu “animalul” politic expreședintele român Traian Băsescu, care enervat la culme răspundea, că “nu l-a văzut în viața lui pe Plahotniuc” și “habar n-are cine e”, nu neagă că l-ar
    cunoaște pe oligarhul uzurpator și fățarnic Plahotniuk.

    Noul primar interimar raider al capitalei, Silvia Radu, susține că a interacționat prea puțin cu politicianul Vlad Plahotniuc pentru a-și crea o opinie clară despre acesta. În schimb, dna raideră Silvia Radu este de părere că cei care o acuză că ar fi „omul lui Plahotniuc” fac aceste declarații pentru a-și ridica ratingul, spunând că toți politicienii, inclusiv Plahotniuc, citez: “Toți sunteți o apă și un pământ”, plagiându-l astfel pe Sergiu Mocanu, care odinioară umbla pe străzi și striga “Jos Mafia!”, pentru ca acum să ajungă el jos de tot. Apropo fostul “mafiot” Sergiu Mocanu nu se lasă și ripostează, spunând că citez: “Cu “Silvia Radu” Plahotniuc dă lovitura de graţie clasei politice a Republicii Moldova”. După modesta mea părere totuși, dacă oligarhul uzurpator și fățarnic Plahotniuk va da sau nu o lovitură de grație clasei politice moldovenești vor hotărâ chișinăuenii la alegeri și nu vicleanul oligarh.

    Silvia Radu devine, la 1 mai 2000, secretar general, director corporativ și vicepreședinte la reprezentanța din Republica Moldova a companiei Unión Fenosa. Ea deține această funcție până la 8 aprilie 2008, când devine președinte a Unión Fenosa în Moldova și se menține în această funcție până la mijlocul anului 2016. În tot acest timp se manifestă ca adevărat “vampir”, sugând sângele poporului moldovenesc prin numeroase măriri a prețului la energie electrică pe
    motiv de scădere continuă a cursului monedei naționale. Astfel vampirul” Silvia Radu devine cea mai bogată candidată la președinție, declarând în anii 2015-2016 venituri de aproape 13,5 milioane de lei moldovenești.

    Atunci moldovenii n-au ezitat s-o taxeze pentru lăcomia ei de adevărat “vampir” la conducerea Unión Fenosa și la alegerile prezidențiale din Republica Moldova de la 30 octombrie 2016 în primul tur candidatul independent Silvia Radu a luat “tocmai” 0,37% din voturi. Să sperăm că memoria chișinăuenilor n-a degenerat între timp și deși dumneaei nu recunoaște că s-a instalat în fotoliul de primar general interimar, folosindu-se de metoda raider cu ajutorul oligarhului
    uzurpator și fățarnic Plahotniuk și că este susținută de Partidul Democrat, condus de același oligarh uzurpator și fățarnic Plahotniuc, deși se declară candidat independent la primăria capitalei dna Silvia Radu va fi tratată ca atare.

    De ce nimeni nu vrea să recunoască c-ar fi “omul” lui Plahotniuk, că l-ar cunoaște pe Plahotniuk sau măcar c-ar fi auzit de el? Da s-o spunem de-a dreptul, cum se spunea odinioară la mine în sat, adică s-o luăm “de-a dreptul prin popușoaie”. Fiindcă, Plahotniuk este un bandit și toți ceilalți se consideră mai breji ca el din punct de vedere moral și nu vor să recunoască că-l cunosc și au “afaceri” politice cu el. Mă rog, ei se consideră oameni onești, care n-au auzit în viața lor și
    n-au avut de-a face cu un uzurpator și bandit cel puțin politic, ca Plahotniuk. Și îndeobște în Moldova, care se integrează în Uniunea Europeană, uzurpatorii fățarnici, ca Plahotniuk pur și simplu nu-și au locul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *