Jurnalistul Constantin Grigoriță reclamă că i s-a interzis, din nou, accesul la un eveniment al Președinției

„Astăzi, încă o dată, fără motive mi s-a refuzat accesul la briefingul d-lui Dodon de la reședința de stat din str Nicolae Iorga 23”, scrie fotoreporterul Constantin Grigoriță, pe o rețea de socializare. Solicitat de ZdG, Grigoriță a precizat că nimeni „nici nu au dorit să vină cu explicații”.

„Băieții de la SPPS (Serviciul Pază și Protecție de Stat) au spus să discut cu Carmena (Lupei, șefa serviciului de presă a președinției), dar ea nici nu a dorit să se apropie de mine să dea explicații”, zice jurnalistul.

Solicitată de ZdG, Carmena Lupei ne-a spus că nu poate discuta cu noi despre interzicerea accesului la un eveniment al președintelui pentru Constantin Grigoriță și că „la acest subiect răspunde Ion Ceban, purtătorul de cuvânt al președinției. Contactați-l pe el”. Ion Ceban are însă telefonul mobil decontectat.

Constantin Grigoriță

Nu este pentru prima dată când Constantin Grigoriță reclamă faptul că i se interzice accesul la un eveniment al președinției. La conferința de presă organizată pe 26 iulie la reședința de stat de la Condrița, acestuia i-a fost interzis accesul, pe motiv că numele său nu se regăsea în lista reprezentanților media care au primit acreditare la eveniment. Ulterior, organizațiile de media au cerut Președinției să vină cu explicații.

Refuzurile președinției de a-l primi la evenimente pe Constantin Grigoriță au apărut la scurt timp după ce, la 24 iunuarie curent, la fel în cadrul unei întâlniri cu presa, Grigoriță i-a adresat o întrebare incomodă lui Igor Dodon. „Cum președintele țării poate să meargă să-și ceară scuze de la cel care ne-a agresat? Au împușcat cu tehnică grea. Cu tancuri, cu trei tancuri. Eu am fost acolo, am văzut. Nu am împușcat eu. Cum un președinte poate să-și ceară scuze de la agresor?”, l-a întrebat Grigoriță pe șeful statului, la scurt timp după ce Dodon a fost în regiunea transnistreană.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. tolea mereuta

    Tov,Dodon are o problema cu ziaristii care ii pun intrebari incomode,asa ca ii scoate din peisaj si isi mai cumpara cu banii altora inca un ziar sau o televiziune,si acum inteleg de ce vrea sa fie ca Lukasenko,care si el nu discuta decit cu ziaristii care il lauda si Putin cam la fel,,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *