Fostul premier a petrecut noaptea în izolatorul CNA. Filat este bănuit de corupere pasivă și trafic de influență

Acuzat că ar fi luat 250 de milioane de dolari mită, fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, a fost reținut pentru 72 de ore de către ofițerii Centrului Național Anticorupție. Acesta a fost dus la audieri, sub escortă, după ce Parlamentul i-a ridicat imunitatea. Vlad Filat a fost supus procedurilor standard de introducere în arest, apoi procurorii au purces la percheziționarea sediului PLDM, dar și a casei ex-prim-ministrului Republicii Moldova.

Fostul premier ar putea fi judecat pentru presupusa lui implicare, în „furtul secolului”, o afacere ilegală, cu un prejudiciu de un miliard de dolari. În prima ședință a Parlamentului din sesiunea toamnă-iarnă, 79 de deputați au votat ridicarea imunității lui Vlad Filat. Ziua a fost una tensionată, astfel cum în timpul ședinței, clădirea Parlamentului a fost înconjurată de demonstranți pro-ruși, iar înăuntru, deputații socialiști au blocat toate ieșirile din instituție.

În discursul său de la tribuna centrală a Parlamentului, Vlad Filat a declarat că totul este o înscenare regizată de colegul de alianță, Vlad Plahotniuc, de la Partidul Democrat.  Filat este acuzat de implicare în frauda uriașă de un miliard de dolari, care au fost sustrași, ilegal, din Banca de Economii, dar și alte două bănci controlate de stat.
Scandalul a provocat nemulțumirea cetățenilor. În Chișinău protestele împotriva Alianței pentru Integrare Europeană, aflată la putere, durează din 6 septembrie curent.

Una dintre taberele protestatare, Platforma pentru Dreptate și Adevăr, cere demisia conducerii statului și alegeri anticipate, însă susține parcursul european al Moldovei.
Pe de altă parte, simpatizanții partidelor pro-ruse ce demonstrează în fața Parlamentului, cer demisia Alianței de la Guvernare, dar vor apropierea Republicii Moldova de Rusia.

Unii analiști politici cred că, după evenimentele din 15 octombrie, alianța AIE nu mai există, de facto.

Sursa: protv.md


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Dorian Bordian

    Am să condamn justiția din RM, doar pentru faptul că nu l-au arestat din 2013, când a fost doar demis din postul de premier pe motive de corupție… poate salvam astfel sistemul Financiar Bancar de la furtul secolului.

  2. Hariton Gudumac

    Luati aminte ca Filat la tribuna parlamentului nu a spus ca este nevinovat in dosarul BEM, dar a inceput sa-l atace pe Plahotniuc. Inseamna ca la urma-urmei Filat si-a recunoscut vina, doar ca indirect, iar prin atacurile la Plaha vrea sa buimaceasca opinia publica de la tot scandalul acesta. Un lucru este cert, Filat își merită soarta. Nu trebuia să puna laba pe banul public si atunci avea sa fie totul ok. Si da, Filate, e o mare diferenta sa te declari toti anii acestea un fel de lider national, curat ca lacrima, si in acelasi timp impreuna cu nasul tau sa furi de la Banca de Economii peste 200 milioane de euro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *