Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   DOC/ Un deputat ACUM solicită…

DOC Un deputat ACUM solicită șefei de la CNAS numele beneficiarilor unor categorii speciale de pensii

Deputatul blocului electoral ACUM, Iurie Reniță, susține că a depus, astăzi, 4 octombrie, o interpelare către Tatiana Popa, președintele interimar al Casei Naționale de Asigurări Sociale, prin care a solicitat informații detaliate privind beneficiarii unor categorii speciale de pensii.

„Obținerea informațiilor relevante și detaliate din toate categoriile beneficiarilor de pensii ne va ajuta să identificăm cea mai optimă și adecvată formulă pentru modificarea legii cu privire la pensiile de stat în concordanță cu necesitățile și exigențele actuale”, a scris Reniță pe pagina sa de facebook.

Proiectul de lege privind indexarea pensiilor a fost înregistrat în Parlament la 13 august curent, iar peste două zile documentul a fost votat în prima lectură.

Proiectul de lege prevede indexarea pensiilor de două ori pe an, la 1 aprilie și la 1 octombrie. Indexarea la 1 aprilie se va efectua conform procedurii în vigoare, pentru toți beneficiarii, coeficientul de indexare reprezentând media indicelui prețurilor de consum pentru ultimii 3 ani.

Începând cu 1 octombrie 2020, pensiile ar putea fi însă indexate după cum urmează:

  • pensiile, care la 30 septembrie 2020 nu depășesc minimul de existență pentru pensionari în primul semestru al anului în curs, se indexează la 1 octombrie 2020;
  • pensiile, care la 30 septembrie 2021 nu depășesc mărimea dublă a minimului de existență în primul semestru al anului în curs, se indexează la 1 octombrie 2021.
  • pensiile, care la 30 septembrie 2022 nu depășesc mărimea triplă a minimului de existență în primul semestru al anului în curs, se indexează la 1 octombrie 2022.

Datele Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS) estimează că pentru indexarea pensiilor, care la 30 septembrie 2020 nu depășesc minimul de existență, vor fi necesare cheltuieli suplimentare de 82 milioane de lei.

Conform informațiilor statistice, la 1 iulie 2019, în R. Moldova erau înregistrați 700 887 beneficiari de pensii, cu mărimea medie a pensiei de circa 1 890 de lei.

Dintre cei 700 887 de beneficiari de pensii, 527 710 persoane sunt beneficiari de pensii pentru limită de vârstă, cu o mărime medie a pensiei de 1 834 lei. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, minimul de existență pentru pensionari constituie 1574 lei, iar numărul beneficiarilor care primes pensia sub acest indicator constituite circa 400 mii de persoane.