Deputata Maria Ciobanu îl va ataca în judecată pe Ilan Șor pentru defăimare și declarații mincinoase

Deputata Maria Ciobanu îl va ataca în instanță pe primarul de Orhei, Ilan Șor, sub acuzația de defăimare și declarații mincinoase. Deputata din fracțiunea PLDM va cere și plata unor compensații morale pe care ar urma să le doneze nevoiașilor.

„Chiar dacă nu cred în instanțele moldovenești, mă simt nevoită să acționez în judecată și nu am niciun dubiu că voi câștiga acest proces. Voi cere drept despăgubiri morale valoarea unui automobil de lux, bani pe care îi voi dona pensionarilor. Nu-l cunosc personal și nu am contactat niciodată cu acest individ. Insist ca Ilan Șor să aducă probe în instanța de judecată precum că mi-ar fi oferit, el sau o altă persoană, o mașină de lux”, afirmă deputata PLDM, potrivit unui anunț al partidului.

Declarația a fost făcută după ce Ilan Șor a organiza o conferință de presă pe 17 iulie în cadrul căreia a menționat că urmează să solicite la CEC anularea mandatelor deputaților din fracțiunea PLDM, pe motiv că aceștia ar fi intrat în Parlament pe banii lui: „Liderii PPDA și PAS, prin intermediul PLDM, încearcă să ne discrediteze, încearcă să distrugă magazinele sociale. Dar cine sunt acești oameni? – deputatul Țap, deputata Maria Ciobanu care a primit o mașină scumpă de la Vlad Filat”.

Ulterior, contactată pentru a comenta acuzațiile care i se aduc, Maria Ciobanu a declarat pentru ZdG că va oferi în dar mașina de lux despre care vorbește Șor în cazul în care cineva poate aduce vreo dovadă despre existența acesteia.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *