Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   De ce întârzie reforma procuraturii…

De ce întârzie reforma procuraturii și cine mimează lupta anticorupție

Reformarea procuraturii este în proces de lucru și va fi realizată în cel mai scurt timp, iar proiectul de lege privind crearea unei judecătorii anticorupție va fi aprobat numai după expertiza CNA și avizare de către Guvern. Chiar dacă nu se știe când vor fi adoptate și implementate legile, Ministerul Justiției și Comisia Parlamentară de profil asigură societatea civilă că nu este vorba de nicio tergiversare intenționată sau o mimare a luptei anticorupție.

Răspunsul vine după ce, la începutul acestei săptămâni, 15 organizaţii non-guvernamentale și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că factorii de decizie întârzie să promoveze Legea cu privire la procuratură şi legislaţia conexă, dar şi de faptul că nu sunt promovate ferm cele 3 proiecte de lege ce ţin de reformarea sistemului naţional de integritate. Într-un apel public, reprezentanţii ONG-urilor au menționat că tergiversarea adoptării acestor iniţiative şi modificarea esenţei proiectelor de legi denotă faptul că autorităţile nu sunt cointeresate în crearea unor instrumente reale de luptă cu corupţia, ci mimează acest proces. În același timp, ONG-urile au semnalat posibilitatea adoptării în grabă a unei serii de inițiative legislative ce includ modificări radicale în sistemul judecătoresc și codul de procedură civilă, precum și crearea instanțelor specializate pentru infracțiunile de corupție.

Contactată de ZdG, Raisa Apolschi, președinta Comisiei Juridice, Numiri și Imunități din cadrul Parlamentului, a declarat că Legea cu privire la reforma Procuraturii este pregătită pentru a fi votată în a doua lectură de către Legislativ. Ea menționează că acest lucru încă nu a fost făcut, deoarece proiectul este unul complex, iar membrii comisiei analizează amendamentele venite din partea deputaților și reformulează prevederile. Raisa Apolschi a precizat că procesul nu se tergiversează, însă după aprobarea în prima lectură, la 29 mai 2015, a urmat vacanța. „După ce au revenit din vacanță, membrii Comisiei analizează numeroasele amendamentele și consultă autorul proiectului, Ministerul Justiției, pentru a reformula unele prevederi și a introduce schimbări.” Președinta Comisiei Juridice nu specifică un termen, dar declară că legea va fi prezentată Parlamentului „în viitorul apropiat”.

Schimbările legislative vor viza principiile generale de organizare a instituției. Se specifică că aceasta trebuie să fie independentă față de Parlament, Guvern sau partide politice, dar și deschisă față de presă. Proiectul prevede și schimbarea procedurii de numire a procurorului general, care urmează a fi desemnat de preşedintele ţării, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor. Noua procedură însă va deveni posibilă doar dacă va fi modificată Constituţia. 

O altă problemă enunțată de societatea civilă se referă la demararea în grabă a unor schimbări în structura judecătoriei militare și crearea în baza acesteia a unei judecătorii anticorupție. În acest sens, consultantul principal al Direcției elaborare a actelor normative din cadrul Ministerului Justiției, Diana Cucer a anunțat că „Proiectul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative (crearea Judecătoriei Anticorupție și Curții de Apel de circumscripție Chișinău) ” a fost remis luni, 28 septembrie spre coordonare, ulterior urmează a fi trimis spre expertiză la CNA, avizat de Guvern și aprobat de Parlament.

În nota informativă la proiectul legislativ, se specifică că acesta își propune sporirea încrederii societăţii în sistemul judecătoresc şi în actul de justiţie, consolidarea sistemului instituțional anticorupție, eficientizarea activității curții de Apel Chișinău, eficientizarea mecanismului de verificare a averilor judecătorilor. Diana Cucer a declarat că nu se știu termenii în care legea va fi funcțională.

Amintim că, la 29 septembrie curent, președintele Parlamentului, Andrian Candu a propus crearea unui grup de lucru cu privire la reformarea și relansarea sistemului anticorupție. Acesta va avea misiunea de a propune un set de proiecte legislative, menite să determine resetarea întregului sistem de luptă împotriva corupției. Andrian Candu a specificat că în componența grupului de lucru ar trebui incluși reprezentanți ai instituțiilor specializate în lupta directă cu corupția, precum și reprezentanți ai societății civile și ai partenerilor de dezvoltare a Republicii Moldova.