Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ce subiecte vor fi discutate…

Ce subiecte vor fi discutate la ședința de mâine a Guvernului

În cadrul ședinței de mâine, 24 ianuarie, membrii cabinetului de miniștri vor examina 12 subiecte. Printre acestea este și propunerea ministrei Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, privind stabilirea zilelor de odihnă pentru anul 2018.

Svetlana Cebotari, ministra Sănătății, Muncii și Potecției Sociale, va propune ca zilele de 9 martie, 30 aprilie, 24 și 31 decembrie 2018 să fie zile de odihnă, iar zilele de 3 martie, 21 aprilie, 8 și 15 decembrie 2018 – zile lucrătoare„Astfel, se va menține balanța timpului de lucru pentru lunile respective”, susține ministra.

Tot mâine, Octavian Armașu, ministrul Finanțelor, va veni cu o propunere de aprobare a Regulamentului privind modul de utilizare a mijloacelor financiare pentru deservirea delegaţiilor şi persoanelor oficiale străine. Astfel, pentru președinții și premierii străini, R. Moldova este dispusă să cheltuie câte 8.000 de lei, iar pentru membri ai Guvernului, reprezentanţi ai organizaţiilor şi misiunilor internaţionale  – se va cheltui peste 7000 de lei. Această sumă include și cadouri în valoare de 800 – 3000 de lei. 

„Еlаbоrarea prezentuIui proiect rezultă din necesitatea actualizării normelor financiare prevăzute pentru primirea și deservirea delegațiilor și persoanelor oficiale, suportate de către autoritățile/instituțiile finanțate din bugetul public nаțional. În pofida faptului că sumele pentru deservirea oficialilor au fost majorate, în anul 2014, cu circa 20-40%, se constată creșterea considerabilă a prețurilor la serviciile reglementate, fapt care implică necorespunderea limitelor admisibile de cheltuieli la realitățile existente. În acest sens, în scopul dezvoltării rеlаțiilоr cu раrtеnerii străini și formarea unei imagini pozitive ale R. Moldova pe palierul internațional, este necesar să majorăm volumul maxim de cheltuieli în acest scop”, menționează ministrul Finanțelor.

La începutul lunii ianuarie, Guvernul Filip s-a ales cu șapte miniștri noi, care „ se vor ține departe de polemici și se vor concentra mai mult pe lucrurile pe care trebuie să le facă un executiv, ca să fim mai aproape de oameni și să încercăm să venim cu soluții”, a menționat premierul Pavel Filip după ceremonia oficială de depunere a jurământului. Aflați ce averi și interese personale declară noii membri ai cabinetului de miniștri.