Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Adresarea unei uniuni către oficialii…

Adresarea unei uniuni către oficialii țării

Alianța Anticorupție a venit cu o adresare către Parlamentul R. Moldova, Președintele R. Moldova, Guvernul R. Moldova, Paridul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Democrat din Moldova, Partidul Liberal, Partidul Comuniștilor din R. Moldova, prin care își exprimă îngrijorarea în legătură cu tergiversarea negocierilor pentru formarea unei coaliții majoritare.

„O îngrijorare aparte prezintă alegații prin care în cadrul procesului de negociere se admite abordarea de partajare a funcțiilor nepolitice (persoane cu funcții de demnitate publică și de conducere a autorităților publice centrale) pe criterii politice și nu pe bază de profesionalism și integritate”, scriu reprezentanții alianței.

Totodată, Alianța Anticorupție consideră inadmisibilă accederea la funcțiile-cheie ale statului, precum cea de Prim-ministru, Președinte al Parlamentului și Președinte al R. Moldova, a persoanelor compromise pentru neprofesionalism și lipsa de performanță, cu invocate

fapte de corupție și conexe sau persoane lipsite de integritate, inclusiv în privința cărora sunt demarate plasări sub monitorizări și investigații pentru fraudă din partea autorităților naționale și internaționale.

Menționăm că Alianţa Anticorupţie este o uniune benevolă necondiționată politic și non-profit a ONG-urilor din R. Moldova, fondată în 2006, are drept scop contribuirea la prevenirea, diminuarea și eradicarea corupției în societate. Obiectivele Alianței sunt: elaborarea şi expertizarea proiectelor de acte legislative și normative anticorupție; perfecţionarea cadrului instituţional în domeniul anti-corupție; prevenirea corupţiei în administraţia publică şi mediul de afaceri și sporirea transparenţei în activitatea instituţiilor publice.