Scandalul celor 75 de mii de euro din beciul familiei noului procuror general: ce trebuie să facă statul ca să schimbe percepția cetățenilor asupra sistemului de drept?
Scandalul celor 75 de mii de euro găsiți în beciul familiei noului procuror general, Alexandru Machidon, a readus în spațiul public o temă sensibilă, dar importantă, din societatea noastră – neîncrederea în sistemul de justiție.
Chiar dacă explicațiile oferite de procurorul general au fost acceptate de Comisia de Evaluare a Procurorilor, cazul a provocat un nou val de întrebări despre integritate, standarde duble și eficiența reformelor din justiție. În acest context, Ziarul de Gardă a întrebat câțiva experți în domeniul justiției de ce oamenii tind să privească cu suspiciune astfel de situații, unde au greșit autoritățile în relația cu cetățenii și ce ar trebui schimbat pentru ca încrederea în justiție să nu mai rămână doar un obiectiv declarat.
De ce cetățenii tind să creadă automat că moștenirile sau donațiile mari incluse în declarațiile de avere ale unor procurori sau judecători sunt obținute ilegal? Care este cea mai mare greșeală pe care sistemul judiciar a făcut-o în ultimii ani în raport cu încrederea publică? Ce trebuie să facă statul ca să schimbe percepția cetățenilor asupra sistemului judiciar?
Ilie Chirtoacă, directorul Centrului de Resurse Juridice din Moldova
Am ajuns în situația în care societatea nu mai are încredere în sistemul judiciar datorită numeroaselor investigații jurnalistice de calitate, care au demonstrat că, deși procurorii, judecătorii sau alți demnitari de rang înalt aveau salarii oficiale relativ modeste, stilul lor de viață și bunurile pe care și le permiteau nu corespundeau acestor venituri oficiale. De aceea există o percepție consolidată în societate că atunci când procurorii sau judecătorii indică donații sau alte circumstanțe „curioase” care le-ar fi permis acumularea unor averi, aceste explicații nu sunt întotdeauna credibile. Cred că situația procurorului general este, de fapt, un efect al acestor percepții. Eu nu exclud că ceea ce spune acesta corespunde adevărului, însă, având în vedere istoricul altor cazuri similare, explicațiile sale pot părea mai puțin credibile.
Cea mai mare greșeală pe care sistemul judiciar a făcut-o în ultimii ani în raport cu încrederea publică este faptul că nu a comunicat suficient. Știu că există inclusiv formatori de opinie sau foști funcționari care spun că procuratura nu trebuie să comunice, ci doar să facă dosare, dar nu este neapărat așa. Într-o societate informațională, în care toată lumea are acces la rețelele sociale, dacă nu comunici tu, vor comunica alții în locul tău. Respectiv, în asemenea situații este foarte important să existe o comunicare proactivă, să fie oferite explicații fără întârzieri inutile. Este important ca inclusiv procurorii să comunice. Nu neapărat despre mersul anchetei, dar despre independență, integritate și transparență în fața legii.
Calitatea reformelor nu se vede nici astăzi, nici mâine. Probabil nici în cinci sau zece ani nu vom putea vedea pe deplin efectele unor reforme reale. Nu este neapărat răspunsul pe care cetățenii îl așteaptă, dar, pentru a construi reforme durabile în justiție, trebuie să investești.
Asta înseamnă să aduci cei mai buni juriști, judecători și procurori în vârful sistemului judiciar. Înseamnă să elimini persoanele compromise, fără integritate, care nu au ce căuta într-o funcție publică, inclusiv în cea de judecător sau procuror. Înseamnă, de asemenea, ca autoritățile să fie mai ferme, să motiveze oamenii care vor să intre în sistem, pentru că nu este neapărat o profesie atractivă. Până acum, acest proces a început, însă nu știu dacă este dus până la capăt. Prin urmare, nu este vorba doar despre proceduri de vetting și evaluare externă, ci și despre evaluarea profesionalismului, eticii și calității muncii
Mariana Kalughin, expertă anticorupție, Transparency International – Moldova
În cazurile cum ar fi cel al procurorului general, suntem contrariați nu atât de explicațiile oferite de persoanele vizate, cât de acceptarea acestor explicații de comisiile de evaluare. Caracterul neuniform al practicilor este unul din cele mai dese reproșuri adresate comisiilor pre-vetting și vetting, dar și comisiei de evaluare a procurorilor. Politicienii, mulți ani în șir au indus publicului ideea că judiciarul este cel mai corupt între puteri. Evident, ca rezultat, judecătorii și procurorii sunt total decredibilizați, fiind tratați ca „inamici ai poporului”. De fapt, acest lucru este foarte grav. Or, lipsa de încredere față de judiciar se echivalează cu lipsa de încredere față de stat. Judiciarul este ultimul bastion la care ar trebui să putem apela în apărarea drepturilor și libertăților. Parafrazându-l pe Preda, „dacă încredere în Justiție nu e, nimic nu e”.
Guvernele își doresc un judiciar loial politic. Tocmai din această cauză, justiția este reformată îndată cum se schimbă coloratura majorității parlamentare. Judiciarul este sectorul supus celor mai dese reforme. În tot acest timp, judiciarul nu a comunicat eficient nici cu celelalte puteri, nici cu publicul. Cred că aici e cauza eșecului. Lipsa unei comunicări eficiente instituționale a semnalat lipsa unei poziții instituționale, ceea ce a determinat degradarea imaginii, autorității și, dacă vreți, a prestigiului judiciarului.
Schimbarea nu poate fi făcută decât de o altă generație de politicieni, dar și de o altă generație de profesioniști din judiciar – o generație de politicieni pentru care principiile unui stat de drept să conteze, dar și o generație de profesioniști cu demnitate și curaj.
Alexandru Bot, expert în justiție, Watchdog.md
Fiecare om își face propria matematică și înțelege clar că efortul depus într-o anumită sferă, în special în sectorul bugetar, nu poate genera bogății inexplicabile. Nu spun că toți trebuie trecuți prin același șablon. Tocmai de aceea era necesar vettingul, ca să înțelegem dacă averile declarate de procurori și judecători sunt într-adevăr autentice, dobândite corect, dacă provin din surse oficiale. Dar vedem că apar deseori cazuri în care în viața unui procuror sau a unui judecător apare o avere inexplicabilă. Sigur că asta afectează imaginea instituțiilor. Respectiv, apare percepția publică potrivit căreia aceste averi sunt dobândite incorect.
Noi am avut experiența statului capturat, unde se produceau „minuni” în justiție, unde unele soluții nu aveau nimic în comun nici cu legea, nici cu logica elementară. Și, aparent, nu ne-am debarasat nici până acum de aceste realități și nici nu am recunoscut pe deplin că moștenirea statului capturat continuă să constituie o problemă.
Haideți să recunoaștem: faptul că o sarcină a fost bifată nu înseamnă automat că ea a fost îndeplinită calitativ. S-a bifat, de exemplu, vettingul. S-au bifat anumite modificări în sistem, dar asta încă nu înseamnă că ele au avut un impact cu adevărat pozitiv. Am avut experiența vettingului, care a generat diverse fenomene. Avem scandalul recent cu procurorul general, care are o avere nejustificată de 75 de mii de euro, iar explicația oferită de acesta a fost acceptată de comisie ca fiind valabilă. Deși, vă aduc aminte, în cazul altor candidați la funcția de judecător sau procuror, situații mult mai simple și mai puțin clare generau suspiciuni atât de mari încât respectivele persoane nu promovau vettingul.
Un lucru pe care trebuie să-l facă guvernarea este să implice mai mulți profesioniști din domeniu, astfel încât să nu ne limităm la ideea că scopul scuză mijloacele. Scopul trebuie să fie aducerea în sistem a cât mai multor oameni competenți și integri, pentru ca reformele, dacă într-adevăr se dorește realizarea lor, să nu fie doar de unică folosință, ci să genereze consecințe ireversibile în sens pozitiv.
