„O lecție de istorie extraordinară”. Reacțiile diplomaților străini la noua proiecțe a documentarului ZdG „În «drujba» Moscovei” Nou Viața redacției
VIDEO Activism civic în satul de baștină. Exemplul unui tânăr și obstacolele cu care acesta s-a confruntat: „Tineretul, chiar dacă are 10 ani, are dreptul să întrebe” Social
Din 32 de raioane – trei regiuni, iar din 892 de primării – 273. Ce (nu) se schimbă pentru oameni odată cu reforma administrației locale Social
Cine a decis mutarea sediului Energocom în clădirea lui Arcadie Topalo? Fost membru al Consiliului: „Noi doar am luat act” Politic
DOC Reforma APL II, în detalii. Cum va funcționa R. Moldova fără raioane și cum vor fi împărțite acestea între cele trei regiuni. Ce se întâmplă cu bugetele, școlile, spitalele, drumurile și bunurile locale Politic
Junghietu, despre chiria de milioane a sediului Energocom: Nu a văzut personal ofertele, dar confirmă că „toate aceste cheltuieli sunt reflectate în tarife” Politic
Peste 6 milioane de lei pe an – chiria sediului Energocom. Costurile sunt incluse în facturi, iar banii ajung la afaceristul penal Arcadie Topalo Ancheta
Lukoil – de la 268 de milioane la zero. Cine a câștigat cel mai mult din aprovizionarea statului cu carburanți în 2026. Rompetrol – noul furnizor al Aeroportului Ancheta
Fiscul și Procuratura — „pe urmele” afaceristului Arcadie Topalo. Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani de peste 17 milioane de lei. Detalii despre dosar și firmele implicate Dosar
Ce înseamnă taxarea mărfurilor din regiunea transnistreană. Expert: „Nu vorbim de impozite noi, ci de încetarea unei excepții” Economic
TVA și accize pentru mărfurile din regiunea transnistreană. Ce impact ar putea produce și ce riscuri presupune? Politic
Cetățeni ai R. Moldova care ocupă ilegal clădiri în Bruxelles: fenomenul descoperit de presa belgiană care revine după fiecare evacuare Reportaje
Brățările electronice care NU protejează victimele de agresori. Cine este omul din spatele companiei monopoliste care furnizează statului acest echipament și cum el ar trebui să funcționeze Ancheta
„Casa Verde”, între finanțarea de la stat și problemele beneficiarilor: luni de așteptare, acuzații de birocație și oferte cu peste 100 de mii de lei mai scumpe decât cele de pe piață Ancheta
Andrei Minciuna, condamnat din nou pentru aceeași faptă, după aproape șapte ani petrecuți într-un penitenciar din stânga Nistrului Justiție