Plecările din sistemul judiciar continuă. Încă doi magistrați au depus cereri de demisie

În ședința din 12 noiembrie a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) urmează a fi examinate cererile de demisie a două judecătoare. Este vorba despre magistrata Marina Galupa de la Curtea de Apel Comrat și magistrata Olga Bejenari de la Judecătoria Chișinău.

În ultimii patru ani Marina Galupa a făcut justiție la Judecătoria Leova și Curtea de Apel Comrat. Anterior, a activat în calitate de avocată, juristă la Primăria Cahul și la în cadrul proiectul „Clinica Juridică” a AO Pro Cetățean. Robă de magistrat însă, Galupa a purtat și între 1991-2002, potrivit informațiilor de pe magistrat.md, când a deținut funcții la Judecătoria Cahul și Tribunalul Cahul.

În 2013, pe numele Marinei Galupa, care activa în calitate de avocată, a fost depusă o plângere penală de către un papucar, pe motiv că într-un dosar de judecată, aceasta și clienta sa, o grefieră de la Judecătoria Cahul,  ar fi prezentat probe false. Judecătoarea a negat că ar fi fost vorba despre un fals în acte. În 2015, Procuratura Generală semnala că Procuratura şi Inspectoratul de Poliţie din oraşul Taraclia au tergiversat ancheta pe acel dosar.

Olga Bejenari a devenit judecătoare la 18 decembrie 2014, iar peste două săptămâni a fost suspendată din funcție pe perioada aflării în concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului, până la 18 februarie 2017, potrivit portalului magistrat.md. În următorul an, judecătoarea s-a aflat în concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului.

Opt judecători, dintre care cinci de la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) au depus, în ultima săptămână, cereri de demisie din funcţie. Unul dintre ei s-a răzgândit, astfel că marţi, şase noiembrie, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a acceptat demisiile a şapte magistraţi. 

Unii dintre magistrați au declarat că au decis să plece din sistem după reforma salarială, fiind informaţi că vor primi mai puţini bani. Temerea acestora este însă negată de reprezentanţii Ministerului Finanţelor, care susţin că nu vor exista bugetari care să primească în 2019 mai puţini bani decât în acest an, 2018.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *