Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Motivul pentru care instanța de…

Motivul pentru care instanța de judecată a decis că magistratul Oleg Melniciuc trebuie să primească de la stat despăgubiri de jumătate de milion de lei

Primul judecător din R. Moldova care a fost condamnat, de prima instanță, la 7 ani de închisoare cu executare pentru îmbogățire ilicită, Oleg Melniciuc, urmează să primească despăgubiri de la stat în privința altui dosar, din 2017 – trafic de influență. Acuzatorii de stat au investigat luarea unei mite de 100 de mii de euro de către Melniciuc. Dosarul a fost clasat în ianuarie 2020.

Mai exact, conform unui comunicat de presă semnat de judecătoarea Georgeta Grozav, care i-a dat câștig de cauză lui Melniciuc, urmărirea penală în cauza nr. 2017978297 a fost pornită la 11 august 2017 de către procurorul general al R. Moldova, conform elementelor infracţiunii prevăzute în art. 326 alin. (3) lit. a) Cod Penal, „în baza denunțului unui cetăţean”.

„La data de 22 ianuarie 2020, prin ordonanţa procurorului în Procuratura Anticorupţie, Roman Statnîi, s-a dispus scoaterea lui Oleg Melniciuc de sub urmărirea penală nr. 2017978297, în conformitate cu prevederile art. 284 alin. (2) pct. 2 Cod de procedură penală. S-a clasat procesul penal nr. 2017978297 din motivul că în acţiunile lui Oleg Melniciuc nu se întrunesc elementele infracţiunii prevăzute de art. 326 alin. (2) lit. a) Cod de procedură penală sau ale altei infracţiuni prevăzute de partea specială a Codului penal, în conformitate cu prevederile art. 275 pct. 3) Cod de procedură penală”, a explicat judecătoarea de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

ZdG a scris în 2018, citând deschide.md, că dosarul pentru trafic de influență a fost pornit în baza unui denunț făcut de către Viorel Stoianov, agent imobiliar, fost executor judecătoresc. Denunțul ar fi fost depus în primăvara anului 2017 și că el ar avea legătură cu un imobil de pe strada Kiev din capitală, demolat în baza unor decizii ale Judecătoriei Râșcani.

„Nu cunosc așa ceva. Nu cunosc nimic despre asta. Nu am fost chemat la Procuratură. Nu cunosc”, a declarat pentru ZdG, în martie 2018, Oleg Melniciuc.

Procuratura Anticorupție a confirmat însă existența dosarului. „Este un dosar penal deschis pentru trafic de influență.  Dlui figurează ca învinuit. S-a spus că e vorba de mită, dar nu, este trafic de influență. Dacă vorbim de trafic de influență atunci e vorba de intermediere. Deja din februarie dlui figurează ca învinuit.  Dlui cunoaște despre calitatea pe care o are”, ne-a declarat Anastasia Mihălceanu, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Anticorupție.

Statul, prin intermediul Ministerului Justiției, îi va achita 500 de mii de lei drept prejudiciu moral lui Oleg Melniciuc, primul magistrat care a ajuns pe banca acuzaților pentru îmbogățire ilicită.

Conform informațiilor de pe portalul instanțelor de judecată, decizia a fost pronunțată luni, 9 octombrie, de magistarata Georgeta Grozav.

„Se admite cererea de chemare în judecată înaintată de Melniciuc Oleg către Ministerul Justiției al R. Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Generală şi Consiliul Superior al Magistraturii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti […] Se încasează din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Justiției al Rю Moldova în beneficiul lui Melniciuc Oleg, prejudiciul moral în mărime de 500 000 lei […]. Se încasează din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Justiției al R. Moldova în beneficiul lui Melniciuc Oleg cheltuielile pentru asistenţa juridică, în mărime de 5 100 lei”, se arată în hotărâre.

Hotărârea este cu drept de apel la Curtea de Apel Chişinău în termen de 30 zile de la pronunţarea dispozitivului hotărârii, prin intermediul Judecătoriei Chişinău, sediul Centru.

Oleg Mel­ni­ciuc a fost președintele Judecătoriei Râșcani. Ante­ri­or, aces­ta a deţi­nut fun­cţia de vice­preşe­din­te al aces­tei instanţe, fiind ade­sea în atenţia pre­sei, care l-a cri­ti­cat pen­tru com­por­ta­men­tul său. Mel­ni­ciuc este finul de cunu­nie al lui Mihai Poa­le­lun­gi, fostul preşe­din­te­ al Curţii Supre­me de Jus­ti­ţie (CSJ) și ex-președinte al Curții Constituționale (CC).

Pe 3 septembrie 2021, Oleg Melniciuc, primul judecător care a ajuns pe banca acuzaților pentru îmbogățire ilicită, a fost condamnat la șapte ani de închisoare cu executare. Decizia a fost luată de Judecătoria Anenii Noi. Judecătorul nu a fost prezent la ședința de judecată, întrucât se afla la serviciu, la Judecătoria Chișinău.

Melniciuc a fost condamnat la 7 ani închisoare cu executare pentru îmbogățire ilicită și fals în declarații, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate în domeniul jurisprudenței timp de 15 ani.

Prima ședință în dosarul lui Melniciuc la Anenii Noi a avut loc pe 31 decembrie 2019. Acesta a cerut strămutarea cauzei penale, însă CSJ i-a respins solicitarea ca fiind neîntemeiată.

Anterior, ZdG scris că magistratul Melniciuc ar fi procurat un șir de spații comerciale în municipiul Chișinău la preț de milioane, pe care le-a înregistrat pe numele mamei sale pensionare. În septembrie 2014, ZdG scria că Elena Melniciuc, mama lui Oleg Melniciuc, pe atunci preşedinte al Judecătoriei sectorului Râşcani, avea înregistrate pe numele său mai multe bunuri imobile în Chişinău, valoarea cadastrală a cărora depăşea suma de 4 milioane de lei. Atunci, oamenii din satul unde locuia mama magistratului spuneau că aceasta nu are nicio afacere şi că a lucrat toată viaţa în colhoz. Contactat atunci de ZdG, magistratul susținea că nu cunoaşte foarte multe detalii despre soarta imobililor. „Pe cine sunt scrise, aceluia aparţin. Ele nicidecum nu se vând. Domnule, eu dacă aveam legătură cu ele, le cumpăram demult şi le înscriam pe mine”, declara Oleg Melniciuc.

Melniciuc a primit, constant, bani din donații de la mama sa. El a indicat că a primit, în 2013, de la mama sa pensionară o donaţie de 50 mii de lei. ZdG a constatat că şi în declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi pentru anul 2012, Oleg Melniciuc a menționat că a primit o donaţie de 10 mii de lei de la mama sa. În 2013, soţia sa a primit şi ea o donaţie de 4 mii de euro, la fel ca în 2012.

Potrivit Procuraturii Anticorupție în perioada anilor 2013-2017, activând în funcția de judecător, Melniciuc a inclus intenţionat date incomplete sau false, în declaraţia de avere şi interese personale. Mai mult, în proprietatea magistratului și familiei sale au fost depistate bunuri, valoarea cărora depăşeşte substanţial mijloacele dobândite şi s-a constatat, în baza probelor, că acestea nu puteau fi obţinute legal.

DOC/ Primul judecător din R. Moldova condamnat la 7 ani de închisoare pentru îmbogățire ilicită rămâne în funcția de judecător. CSJ a respins recursul CSM cu privire la anularea deciziei CA de repunere în funcție a magistratului Oleg Melniciuc