Principală  —  IMPORTANTE   —   Mircea Roșioru, fostul adjunct al…

Mircea Roșioru, fostul adjunct al procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo, scos de sub urmărire penală în dosarul lui Stoianoglo

Mircea Roșioru, fostul adjunct al procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo, a fost scos de sub urmărire penală în dosarul pornit pe numele lui Stoianoglo. O ordonanță în acest sens a fost semnată la 28 decembrie 2021.

Într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, procurora Mariana Cherpec responsabilă de comunicare din cadrul PG, ne-a comunicat că Mircea Roșioru a fost scos de sub urmărire penală din dosarul lui Stoianoglo, după ce procurorii anticorupții au constatat că acțiunile procurorului Roșioru nu întrunesc elementele infracțiunii.

„Mircea Roșioru a fost scos de sub urmărire penală din motivul lipsei elementelor constitutive ale unei componente de infracțiune în acțiunile acestuia, în temeiul prevederilor articolului 275 punctul 3 din Codul de procedură penală”, a declarat Mariana Cherpec.

Articolul 275, punctul 3: Circumstanţele care exclud urmărirea penală – fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor când infracţiunea a fost săvârşită de o persoană juridică.

În octombrie 2021, Mircea Roșioru, fostul adjunct al procurorului general suspendat, a fost audiat de către procurorii anticorupție în dosarul lui Stoianoglo și pus sub urmărire penală.

Pe 5 octombrie 2021, adjuncții procurorului general – Ruslan Popov, Mircea Roșioru și Iurie Perevoznic au fost suspendați de drept odată cu decizia procurorului anticorupție de a iniția urmărirea penală împotriva lui Alexandr Stoianoglo. Aflat în arest la domiciliu, procurorul general suspendat al R. Moldova, Alexandr Stoianoglo, este urmărit penal pe cinci capete de acuzare. Detalii aici.

Pe 18 octombrie 2021, Mircea Roșioru, unul din cei trei adjuncți suspendați ai procurorului general Alexandr Stoianoglo, a depus cerere de demisie.

În aprilie 2021, Ziarul de Gardă a scris că Mircea Roșioru indică în declarația sa de avere și interese personale pe care a depus-o pe 3 martie 2021, că a ridicat un salariu în valoare de 317 063,72 lei de la Procuratura Generală în anul 2020. Tot în anul 2020, Roșioru a obținut venituri din activitatea didactică, științifică și de creație. Acesta a ridicat un salariu de 6300,80 lei de la Institutul Național al Justiției, precum și un salariu de 2313,13 lei de la Universitatea de Stat din Moldova.

Familia Roșioru deține un teren intravilan de 6 ari pe care l-a dobândit în anul 2012. Valoarea bunului constituie 68 746 lei. Totodată, familia Roșioru deține două apartamente: un apartament de 59,5 metri pătrați, obținut în anul 2009, a cărei valoare nu este indicată în declarația de avere și interese personale, precum și un apartament de 121,3 metri pătrați, dobândit în anul 2018, în valoare de 826 245 lei.

Familia Roșioru deține un garaj în valoare de 88 267 lei și o avere imobilă de 12,9 metri pătrați în valoare de 48 787 lei. De asemenea, familia Roșioru deține un autoturism Opel Astra pe care l-a dobândit în anul 2011, în valoare de 61 000 lei. Adjunctul procurorului deține un cont bancar unde sunt depozitați 325 481 lei. Potrivit lui Roșioru, „contul bancar este contul de salariu”.