Principală  —  IMPORTANTE   —   Unul dintre adjuncții suspendați ai…

Unul dintre adjuncții suspendați ai lui Stoianoglo a anunțat că a demisionat. Perevoznic: deoarece am fost înlăturat de la tot ce se petrecea în instituție am considerat că singura soluție este să-mi dau demisia

Iurie Perevonzic, unul din cei trei adjuncți ai procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo a anunțat că a demisionat.

La data de 7 octombrie am depus cerere de demisie din funcția de adjunct al procurorului general. Pe 8 octombrie cererea a fost acceptată.

Perevoznic consideră că suspendarea adjuncților PG este contrară legii

Perevoznic susține că l-au determinat să demisionez următoarele circumstanțe: imediat ce a fost adoptată hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor, pe 5 octombrie, în privința procurorului general, ministrul Justiției a plasat pe rețelele de socializare informația că odată cu suspendarea procurorului general, sunt suspendați și adjuncții Procuraturii Generale, prin efectul legii (art.18 alin.(4) din Legea art), recent modificată. Poziția ministrului a fost preluată de președintele Comisiei juridice a Parlamentului, apoi de toată presa. Consider că acest anunț și celelalte acțiuni care au urmat au fost făcute pripit, fără a consulta legea. Ori, art. 18 din legea Procuraturii se referă la încetarea mandatului adjuncților în legătură cu încetarea mandatului PG, iar în cazul nostru este vorba de suspendarea mandatului, situație care cade sub incidența art. 55 alin.(2) din Legea Procuraturii. Norma de referință stabilește că, în toate cazurile prevăzute de lege suspendarea procurorului (se referă și la adjuncții PG, care tot se atribuie la termenul procuror), are loc prin ordinul procurorului general, la propunerea CSP. Acest lucru nu s-a întâmplat în zilele ce au urmat (nici demers de la CSP și nici ordin), lucru care este explicabil odată ce acei care acum dețin controlul asupra majorității în CSP s-au expus pe aceasta problemă – adică adjuncții PG sunt suspendați prin efectul legii, poziție pe care o consider contrară art. 55 al legii. Deoarece am fost înlăturat, la modul practic, de la tot ce se petrecea în instituție, am considerat că unica soluție este să-mi dau demisia, în caz contrar urma să-mi asum și eu toate acțiunile și consecințele, făcând parte din conducerea Procuraturii, lucru pe care nu pot să mi-l permit. Ori evenimentele, așa cum au derulat în aceste zile, m-au convins că am luat o decizie corectă, fiindcă nu împărtășesc ce se întâmplă. Cu toate acestea, pe mine în continuare mă deranjează nu doar ilegalitățile în privința persoanelor implicate, ci și autoritatea Procuraturii, care nu va spori dacă vor fi admise devieri de la normele legale.

Potrivit ministrului Justiției, odată cu decizia procurorului anticorupție de a iniția urmărirea penală împotriva lui Alexandr Stoianoglo, prin efectul legii cu privire la Procuratură sunt suspendați de drept și adjuncții procurorului general – Ruslan Popov, Mircea Roșioru și Iurie Perevoznic.

Iurie Perevoznic activează în organele Procuraturii din anul 1993. În anii 2000 – 2003, a deținut funcția de procuror superior, şef-adjunct al secţiei supraveghere generală, ecologie și minori, Procuratura Generală. În anii 2003 – 2008, Iurie Perevoznic a deținut funcția de avocat parlamentar în cadrul Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova.

În declarația de avere și interese personale, completată în luna februarie curent, Iurie Perevoznic indică un salariu de 386 125 de lei pe care l-a ridicat de la Procuratura Generală în anul 2020. Totodată, Perevoznic declară un apartament de 54,30 metri pătrați pe care l-a dobândit în anul 2005. Valoarea bunului nu este indicată. Adjunctul demisionar al procurorului suspendat deține un autoturism Honda Accord pe care l-a dobândit în anul 2010 în valoare de 72 de mii de lei. De asemenea, Iurie Perevoznic deține acțiuni în S.A. Multevit și S.A. Fabrica de drojdii.

Șeful adjunct suspendat al PG Ruslan Popov, suspectat de îmbogățire ilicită a fost reținut sâmbătă, 9 octombrie, pentru 72 de ore.

Magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, au admis parțial demersul procurorului anticorupție Victor Furtună privind arestarea preventivă a procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo. Astfel, judecătorii au dispus plasarea lui Stoianoglo în arest la domiciliu pentru 30 de zile.