Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Salariile și achizițiile adjuncților…

DOC Salariile și achizițiile adjuncților procurorului general al R. Moldova în anul 2020

Foto: Captură Privesc.eu

Ruslan Popov, Mircea Roșioru și Iurie Perevoznic au fost numiți în funcția de adjuncți ai procurorului general al R. Moldova, Alexandru Stoianoglo, printr-o hotărâre a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) în luna decembrie a anului 2019. Adjuncții procurorului dețin mai multe automobile și bunuri imobile.

Ziarul de Gardă a analizat declarațiile de avere și interese personale ale acestora pentru anul 2020 și vă prezintă cele mai relevante informații.

Ruslan Popov, cel mai bogat adjunct al procurorului general al R. Moldova indică în declarația sa de avere și interese personale depusă pe 29 martie 2021, că în anul 2020 a obținut un salariu în valoare de 397 609 lei de la Procuratura Generală (PG). Totodată, Popov a ridicat un salariu de 13 825,90 lei de la Universitatea de Stat din Moldova (USM), precum și un salariu în valoare de 38 620,65 lei de la Institutul Național al Justiției. Tot în anul 2020, Ruslan Popov a obținut o remunerare de 26 977,64 lei de la centrul Internațional „La strada”. Familia Popov a mai obținut venituri sub formă de onorariu în valoare de 93 265 lei de la „Biroul asociat de avocați Ialoveni”, precum și venituri sub formă de salariu în valoare de 45 238 lei de la Procuratura R. Moldova.

În anul 2020, Ruslan Popov a vândut un automobil de model Hyundai Grand Santa FE în valoare de 29 990 euro și a procurat un autoturism Hyundai Santa FE CRDi, în valoare de 38 000 euro.

Pe parcursul anului 2020, familia Popov a obținut mai multe venituri din indemnizații. Astfel, Ruslan Popov a ridicat o indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă în valoare de 9914,76 lei de la Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS). De asemenea, familia Popov a obținut alte două indemnizații în valoare totală de 692 lei pentru incapacitate temporară de muncă de la CNAS, precum și venituri de 2303 lei.

Foto: Casa familiei Popov. Foto: ZdG

Familia Popov locuiește într-o casă de 211,8 metri pătrați pe care a dobândit-o în anul 2006. Valoarea bunului constituie 111 753 lei. De asemenea, familia Popov mai deține un automobil Hyundai Santa FE, dobândit în anul 2017, în valoare de 506 310 lei.

Potrivit declarației sale de avere și interese personale, Ruslan Popov deține 80 acțiuni la Dac Hermes SA. Acesta este debitorul unei datorii contractate în anul 2020, în valoare de 8010 lei, a cărei scadență este anul 2021. Din 2014 și 2016, Iulia Popov, soția procurorului, are două datorii față de părinții ei, Ion (care a decedat între timp) și Pelaghia Oprea. Este vorba despre o datorie de 10 000 euro, a cărei scadență este anul 2034, precum și o datorie de 50 000 euro, a cărei scadență este anul 2036.

Mircea Roșioru, adjunct al procurorului general, indică în declarația sa de avere și interese personale pe care a depus-o pe 3 martie 2021, că a ridicat un salariu în valoare de 317 063,72 lei de la Procuratura Gnerală în anul 2020. Tot în anul 2020, Roșioru a obținut venituri din activitatea didactică, științifică și de creație. Acesta a ridicat un salariu de 6300,80 lei de la Institutul Național al Justiției, precum și un salariu de 2313,13 lei de la Universitatea de Stat din Moldova.

Familia Roșioru deține un teren intravilan de 6 ari pe care l-a dobândit în anul 2012. Valoarea bunului constituie 68 746 lei. Totodată, familia Roșioru deține două apartamente: un apartament de 59,5 metri pătrați, obținut în anul 2009, a cărei valoare nu este indicată în declarația de avere și interese personale, precum și un apartament de 121,3 metri pătrați, dobândit în anul 2018, în valoare de 826 245 lei.

Mircea Roșioru a declarat pentru ZdG că deține în proprietate doar apartamentul de 121,3 metri pătrați.

„În acest apartament am investit în perioada 2011 – 2018, doar că încă nu locuiesc în el, fiind în reparație. Cel de-al doilea apartament, începând cu anul 1986 aparține cu drept de proprietate tatălui meu, eu am doar posesia și locuiesc acolo cu familia mea”, a spus Roșioru pentru ZdG.

Familia Roșioru deține un garaj în valoare de 88 267 lei și o avere imobilă de 12,9 metri pătrați în valoare de 48 787 lei. De asemenea, familia Roșioru deține un autoturism Opel Astra pe care l-a dobândit în anul 2011, în valoare de 61 000 lei. Adjunctul procurorului deține un cont bancar unde sunt depozitați 325 481 lei. Potrivit lui Roșioru, „contul bancar este contul de salariu”.

Potrivit declarației sale de avere și interese personale, Iurie Perevoznic indică un salariu de 386 125,28 lei pe care l-a ridicat de la Procuratura Generală în anul 2020. Totodată, Perevoznic declară un apartament de 54,30 ari pe care l-a dobândit în anul 2005. Valoarea bunului nu este indicată. Adjunctul procurorului deține un autoturism Honda Accord pe care l-a dobândit în anul 2010 în valoare de 72 000 lei. De asemenea, Iurie Perevoznic deține acțiuni în S.A. Multevit și S.A. Fabrica de drojdii.

CV-urile adjuncților procurorului general al R. Moldova

Ruslan Popov activează în organele Procuraturii din 1997, când şi-a început activitatea de anchetator la Procuratura Leova. În luna decembrie a anului 2019, Popov a fost numit în funcția de adjunct al procurorului general, Alexandru Stoianoglo. În perioada august 2018 – decembrie 2019, acesta a deținut fotoliul de procuror-şef al Secţiei analiză criminologică, avizare şi propuneri de legiferare din cadrul Direcţiei politici, reforme şi protecţia intereselor societăţii a PG. Din anul 2014 până în anul 2018, Popov a deținut funcția de procuror, adjunct al procurorului-şef al municipiul Chişinău, şef al oficiului Ciocana. În anul 2013, prin ordinul procurorului general de atunci, Ruslan Popov a fost delegat în funcţia de şef interimar al Procuraturii Anticorupție.

Ruslan Popov, Iurie Perevoznic și Mircea Roșioru. 

Mircea Roșioru a fost delegat în funcția de adjunct al procurorului general în luna martie a anului 2017. Anterior, Roșioru a deținut funcția de procuror-șef interimar al Direcției judiciare a Procuraturii Generale. Pe 17 ianuarie 2014, acesta a fost ales președintele Consiliului Superior al Procurorilor, pentru un mandat de patru ani. În anii 2010 – 2016, Mircea Roșioru a deținut funcția de procuror, șef al Direcției judiciare a PG.

Iurie Perevoznic activează în organele Procuraturii din anul 1993. În anii 2000 – 2003, acesta a deținut funcția de procuror superior, şef-adjunct al secţiei supraveghere  generală, ecologie și minori, Procuratura Generală. În anii 2003 – 2008, Iurie Perevoznic a deținut funcția de avocat parlamentar în cadrul Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova.