Mircea Roșioru, unul dintre adjuncții suspendați ai procurorului general, a depus cerere de demisie – Ziarul de Gardă
  • Mircea Roșioru, unul dintre adjuncții suspendați ai procurorului general, a depus cerere de demisie

    Mircea Roșioru, unul dintre adjuncții suspendați ai procurorului general, a depus cerere de demisie
    18 octombrie 2021 | 12:08

    Mircea Roșioru, unul din cei trei adjuncți suspendați ai procurorului general Alexandr Stoianoglo, a depus luni, 18 octombrie, cerere de demisie.

    Solicitat de Ziarul de Gardă, procurorul Mircea Roșioru ne-a comunicat că a depus cerere din propria inițiativă.

    „Am depus astăzi la prima oră cerere de demisie. Se vrea o schimbare și eu nu pot să împiedic lucrul ăsta să se întâmple și atunci o să fac un pas înapoi spre decizia celor care vor să formeze o nouă garnitură de conducere să o facă”, a declarat Mircea Roșioru.

    La 5 octombrie, adjuncții procurorului general – Ruslan Popov, Mircea Roșioru și Iurie Perevoznic au fost suspendați de drept odată cu decizia procurorului anticorupție de a iniția urmărirea penală împotriva lui Alexandr Stoianoglo. Aflat în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile, procurorul general suspendat al R. Moldova, Alexandr Stoianoglo, este urmărit penal pe cinci capete de acuzare. Detalii aici.

    Adjunctul suspendat al procurorului general, aflat în arest la domiciliu, Ruslan Popov este cercetat pentru îmbogățire ilicită. Potrivit informațiilor obținute de Ziarul de Gardă, procurora în Procuratura Anticorupție (PA), Nadejda Busuioc, care a dispus punerea sub învinuire a lui Popov a constatat că infracțiunea a fost săvârșită prin deținerea personală și prin intermediul unor terți a bunurilor valoarea cărora depășește substanțial mijloacele dobândite.

    La 10 octombrie curent, Iurie Perevonzic, unul din cei trei adjuncți ai procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo a anunțat că a demisionat. Detalii aici.

    Publicitate
    Publicitate

    Mircea Roșioru a fost delegat în funcția de adjunct al procurorului general în luna martie a anului 2017. Anterior, Roșioru a deținut funcția de procuror-șef interimar al Direcției judiciare a Procuraturii Generale. Pe 17 ianuarie 2014, acesta a fost ales președintele Consiliului Superior al Procurorilor, pentru un mandat de patru ani. În anii 2010 – 2016, Mircea Roșioru a deținut funcția de procuror, șef al Direcției judiciare a PG.

    Ruslan Popov, Mircea Roșioru și Iurie Perevoznic au fost numiți în funcția de adjuncți ai procurorului general al R. Moldova, Alexandru Stoianoglo, printr-o hotărâre a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) în luna decembrie a anului 2019. Adjuncții procurorului dețin mai multe automobile și bunuri imobile.

    În aprilie 2021, Ziarul de Gardă a scris că Mircea Roșioru, adjunct al procurorului general, indică în declarația sa de avere și interese personale pe care a depus-o pe 3 martie 2021, că a ridicat un salariu în valoare de 317 063,72 lei de la Procuratura Gnerală în anul 2020. Tot în anul 2020, Roșioru a obținut venituri din activitatea didactică, științifică și de creație. Acesta a ridicat un salariu de 6300,80 lei de la Institutul Național al Justiției, precum și un salariu de 2313,13 lei de la Universitatea de Stat din Moldova.

    Familia Roșioru deține un teren intravilan de 6 ari pe care l-a dobândit în anul 2012. Valoarea bunului constituie 68 746 lei. Totodată, familia Roșioru deține două apartamente: un apartament de 59,5 metri pătrați, obținut în anul 2009, a cărei valoare nu este indicată în declarația de avere și interese personale, precum și un apartament de 121,3 metri pătrați, dobândit în anul 2018, în valoare de 826 245 lei.

    Familia Roșioru deține un garaj în valoare de 88 267 lei și o avere imobilă de 12,9 metri pătrați în valoare de 48 787 lei. De asemenea, familia Roșioru deține un autoturism Opel Astra pe care l-a dobândit în anul 2011, în valoare de 61 000 lei. Adjunctul procurorului deține un cont bancar unde sunt depozitați 325 481 lei. Potrivit lui Roșioru, „contul bancar este contul de salariu”.

    Publicitate
    Publicitate
    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    Tot mai mulți tineri din R. Moldova aleg să studieze la instituții de învățământ superior de peste hotare. Motivele deciziei de a pleca sunt diverse: de la calitatea precară a studiilor la nerecunoașterea diplo…
    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Italia elimină obligativitatea prezentării unui test Covid negativ înainte de a intra în țară pentru toți călătorii vaccinați care vin din UE

    Italia a decis să elimine obligativitatea prezentării unui test Covid negativ înainte de a intra în țară pentru toți călătorii vaccinați care vin din statele Uniunii Europene, începând cu 1 februarie, relatează…
    Italia elimină obligativitatea prezentării unui test Covid negativ înainte de a intra în țară pentru toți călătorii vaccinați care vin din UE

    Președinta Sandu, după desemnarea lui Avornic la funcția de membru CSP din partea societății civile: „Este o sfidare a acțiunilor noastre de reformare a justiției. Sunt foarte dezamăgită”

    Președinta R. Moldova, Maia Sandu, susține că desemnarea lui Gheorghe Avornic la funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din partea societății civile este o sfidare a acțiunilor de refor…
    Președinta Sandu, după desemnarea lui Avornic la funcția de membru CSP din partea societății civile: „Este o sfidare a acțiunilor noastre de reformare a justiției. Sunt foarte dezamăgită”

    Analiză. Care sunt următorii pași ai NATO dacă Rusia invadează Ucraina?

    Aliaţii din cadrul NATO trimit întăriri în estul Europei ca răspuns la comasarea de către Rusia a peste 100.000 de militari la graniţa cu Ucraina, se arată într-o analiză Reuters, care prezintă provocările şi d…
    Analiză. Care sunt următorii pași ai NATO dacă Rusia invadează Ucraina?