Principală  —  IMPORTANTE   —   Magistrații examinează demersul înaintat de…

Magistrații examinează demersul înaintat de procurorul anticorupție privind arestarea procurorului general suspendat: Alexandr Stoianoglo, prezent în sala de judecată

Sursa foto: ZdG

Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana examinează vineri, 8 octombrie, demersul înaintat de către procurorii anticorupție în privința procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, care a fost reținut marți seară, 5 octombrie, pentru 72 de ore.

Solicitat de ZdG procurorul anticorupție Victor Furtună ne-a comunicat că magistrații examinează astăzi în ședință demersul privind arestarea procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo, cu începere de la ora 9:30.

Stoianoglo a fost adus la ședința de judecată, însă nu a făcut niciun comentariu pentru presă.

Joi, 7 octombrie, procurorul de caz, Victor Furtună, a cerut mandat de arestare, pentru 30 de zile, în privința procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, care a fost reținut marți seară, 5 octombrie, pentru 72 de ore.

Marți seara, 5 octombrie curent, în jurul orei 21:00, după trei ore de percheziții în clădirea Procuraturii Generale (PG), procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a ieșit din instituție escortat de mascați ai Serviciului de Informație și Securitate (SIS), fiind reținut pentru 72 de ore.

Citiți și: Filmul reținerii procurorului general suspendat: toate acțiunile au avut loc în 8 ore. Cronologia evenimentelor

Mascații SIS împreună cu procurorul anticorupție Victor Furtună care a dispus inițierea urmării penale pe numele lui Stoianoglo în baza sesizării depusă de deputatul PAS Lilian Carp au descins marți seară, 5 octombrie, în clădirea Procuraturii Generale.

Citiți și: Avocați și juriști, despre suspendarea și reținerea lui Alexandr Stoianoglo: „Sper că nu vor face justiție pentru show-uri, dar chiar sunt probe”. „Într-un stat de drept procurorul de caz nu decide inițierea urmării penale într-o oră și 30 de minute”

În jurul orei 21:00, după trei ore de percheziții, procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost escortat de mascați ai Serviciului de Informație și Securitate (SIS) din clădirea Procuraturii Generale. DETALII AICI. Procurorul anticorupție Victor Furtună a declarat că Stoianoglo va fi escortat ulterior în Izolatorul de detenţie preventivă de pe strada Tighina din centrul Capitalei. Procurorul de caz, Victor Furtună, a anunțat că au fost înaintate cel puțin 4 capete de acuzare în privința lui Stoianoglo.