Principală  —  IMPORTANTE   —   Dodon explică proveniența banilor găsiți…

Dodon explică proveniența banilor găsiți de procurori la el acasă, spune de ce cumnatul lui a încercat să înghită recipisa și vorbește despre video în care Plahotniuc îi transmite „kuliokul” care urma „să ajungă la Cornel”

Captură foto ria.ru

Fostul președinte al R. Moldova, socialistul Igor Dodon, reținut marți, 24 mai, fiind bănuit de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de Patrie și îmbogățire ilicită, a transmis prin intermediul avocaților săi un nou mesaj din izolator. Și de această dată Dodon acuză guvernarea PAS și pe președinta Maia Sandu de „răfuieli cu opoziția” și insistă pe faptul că învinuirile care îi sunt aduse sunt „superficiale și false”. De asemenea, fostul președinte socialist a explicat proveniența banilor găsiți de procurori la el acasă, a spus de ce cumnatul său Petru Merineanu a încercat să înghită o recipisă care confirma tranzacții cu bunuri imobile ce depășesc suma de 700 de mii de euro și vorbit despre imaginile video în care fostul lider al democraților Vladimir Plahotniuc îi transmite socialistului o sacoșă neagră.

Într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, Adriana Vlas, purtătoarea de cuvânt a Partidului Acțiune și Solidaritate a declarat că, după cum reprezentanții PAS au promis și în campania electorală, „hoții, corupții și cei care au sărăcit acest stat trebuie să fie pedepsiți”.

„Am spus-o în campanie electorală și o spunem și acum: hoții, corupții, cei care au sărăcit acest stat trebuie să fie pedepsiți. Țara trebuie curățită de politicieni care, de-a lungul anilor, au acționat exclusiv în interese personale. Totodată, avem nevoie de un sistem de justiție puternic, care să asigure tuturor transparență în procesul de judecată și să ducă dosarele până la capăt”, a declarat Adriana Vlas, purtătoarea de cuvânt a PAS.

Solicitată de ZdG, Sorina Ștefîrță, purtătoarea de cuvânt a Președinției a declarata că instituția prezidențială nu comentează declarațiile lui Igor Dodon.

Din mesajul lui Dodon:

În mesajul său, Igor Dodon a declarat că toate învinuirile înainte de procurori „sunt superficiale, false, fără probe serioase și vor fi respinse de orice instanță de judecată independentă, nu capturată politic”. Dodon a făcut și câteva „concretizări” cu privire la banii depistați de procurori la casa sa și la casa mamei lui, din Sadova.

„La domiciliul meu (casa de la Buiucani) nu au fost depistate decât câteva mii de euro care au confirmare documentală și provin din veniturile mele salariale (peste 1 milion de lei în ultimele 12 luni). A fost găsită și o recipisă semnată de soția mea, pentru un set de mobilier, în baza unui avans legal oferit și stins transparent. (…) La mama mea (la Sadova) au fost depistate mijloace bănești ce îi aparțin, inclusiv de la vânzarea unor active ale rudelor, fapt ce va fi legal documentat și demonstrat. Declar pe propria răspundere că nu dețin, direct sau prin persoane interpuse, active mobile și imobile în satul Sadova”, a scrie Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Cât despre perchezițiile efectuate la cumnatul său, Petru Merineanu, despre care se spune că a încercat să înghită recipisa în timpul perchezițiilor, Dodon spune incidentul cu recipisa „poate fi explicat prin emoțiile unui om, care revine acasă de peste hotare și se trezește la 7 dimineața cu mascații sub ușă, care îi sperie copilul”.

„Declar că familia mea nu deține imobile în satul Molovata Veche, iar toate cele lansate în spațiul mediatic afiliat puterii nu corespund realității, ceea ce va fi demonstrat foarte ferm în procesul de judecată. Astfel reconfirm încă o dată că nu am alte imobile, active, venituri, afară de cele declarate public, iar acest proces, inclusiv acest capăt de acuzare îl consider a fi un pretext inventat, pentru inițierea răfuielii politice din partea doamnei Maia Sandu, care dorește cu orice preț să înlăture principalul oponent politic”, a mai scris Dodon pe Facebook.

De asemenea, Dodon a comentat și învinuirile care se referă la pretinsele acte de corupție, primirea mitei, finanțarea ilegală a partidului, precum și acuzarea de trădare de patrie, care se bazează pe înregistrările video din iunie 2019, Vlad Plahotniuc i-a transmis lui Igor Dodon un „kuliok”.

„În iunie 2019 m-am expus unui risc enorm atât eu personal, cât și familia mea, în perioada când purtam pseudo-negocieri cu Plahotniuc, conștientizând că sunt înregistrat video, cu scopul de a debarca regimul oligarhic și de a crea o coaliție guvernamentală anti-oligarhică: PSRM+ACUM (PAS+DA). Mi-a reușit acest lucru și am oferit atunci o nouă șansă Republicii Moldova.

Și vreau să amintesc – beneficiari ai acelor evenimente sunt și actualii conducători ai statului, inclusiv Maia Sandu, care acum pune la cale represalii împotriva opoziției în stilul dictatorial al lui Plahotniuc”, mai scrie Dodon.

La finalul mesajului, Dodon a scris că nu va ceda: „Lupta continuă. Și nimeni nu vine la putere pentru totdeauna. Deși mulți dintre cei aflați la putere uită de asta”.

Procurorii anticorupție au descins marți, 24 mai, cu percheziții la mai multe locații care aparțin familiei fostului președinte al R. Moldova, Igor Dodon. Tot marți, Igor Dodon și încă o persoană au fost reținuți pentru 72 de ore, în timpul percheziţiilor fiind descoperite sume mari de bani şi documente, iar cumnatul lui Igor Dodon, Petru Merineanu a încercat să distrugă unele probe, prin înghiţire. Procurorii anticorupție declară că Dodon și apropiații săi ar fi beneficiat de vacanțe, prin intermediul firmelor turistice din Federația Rusă în valoare de aproximativ 4 milioane de ruble rusești. După 11 ore de percheziții, Dodon a fost escortat din curtea casei sale și a fost dus în izolatorul de detenție preventivă de pe strada Tighina din Capitală. Printre infracțiunile care fac obiectul anchetei se numără și trădarea de Patrie.

Într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, șefa interimară a Procuraturii Anticorupție (PA), Elena Cazacov, ne-a comunicat miercuri, 25 mai, că în cadrul PA a fost constituit un grup de lucru format din procurori și ofițeri de urmărire penală care investighează cauza în care este vizat socialistul Igor Dodon. Grupul de lucru este condus de către procurorul anticorupție Petru Iarmaliuc, acuzatorul de stat care conduce și dosarul fostului președinte al Curții de Apel Bălți Alexandru Gheorghieș.

Cine îl apără pe fostul președinte al R. Moldova, socialistul Igor Dodon, bănuit inclusiv de trădare de Patrie: un fost membru CEC și un ex-consilier prezidențial, fost avocat al liderului PCRM, Vladimir Voronin. Detalii din dosar

Joi, 26 mai, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, examinează demersurile procurorilor anticorupție privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 zile în privința ex-președintelui R. Moldova, Igor Dodon, reținut pentru corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de Patrie și îmbogățire ilicită.