Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   DOC/ Scrisoarea directorului APP în…

DOC Scrisoarea directorului APP în care adjunctul interimar al șefei PA este acuzat că ar fi „acoperit ilegalități”. Vasile Plevan: „Hotărârea adoptată de mine a fost menținută ierarhic”

Colaj ZdG

În scrisoarea directorului Agenției Proprietății Publice (APP) Alexandru Musteață, despre care a vorbit șefa Procuraturii Anticorupție (PA) Veronica Dragalin la ședința cu procurorii anticorupție care a fost înregistrată și publicată pe rețelele de socializare, adjunctul interimar al procurorei-șefe a PA, Vasile Plevan, a fost acuzat că ar fi dat o soluție prejudiciabilă pentru integritatea patrimoniului de stat, „constituind în sine un precedent ilegal şi inacceptabil”.

Într-un document în posesia căruia a intrat ZdG, datat 25 mai, Alexandru Musteață s-a adresat Comisiei Pre-Vetting, șefei PA, procurorului general interimar și directorului Serviciului de Informație și Securitate (SIS) pentru a comunica organelor competente despre fapte şi evenimente care „denotă bănuiala rezonabilă privind punerea în aplicare a unei scheme cu elemente infracţionale, realizată prin concursul unor procurori şi judecători, îndreptate spre facilitarea deposedării statului de suprafețe de teren proprietate publică, domeniul public”.

„Agenţia Proprietăţii Publice s-a confruntat cu impedimentul generat de soluţia dată de procurorul Vasile Plevan, care fiind sesizat cu solicitarea examinării legalităţii unor factori de decizie din cadrul Primăriei Stăuceni cu referire la eliberarea actelor permisive contrar modului şi ordinei stabilite, prin soluţia dată prin ordonanţa din 17.04.2020 pe marginea materialelor procesului penal , efectiv a acoperit ilegalităţile elucidate, refuzând începerea urmăririi penale necesare întru elucidarea tuturor circumstanţelor cazului”, conform lui Musteață.

Contactat de ZdG, Vasile Plevan a afirmat că hotărârea adoptată de el, „pe lângă faptul că este legală și întemeiată”, a fost menținută ierarhic, de judecătorul de instrucție și de Curtea de Apel, lucru care i-ar fi fost cunoscut directorului APP.

„Apare o întrebare, de ce a depus-o anume la Comisia Pre-Vetting? Dacă dumnealui a considerat că este ilegală, de ce nu a sesizat autoritățile dar a depus scrisoarea la Comisia Pre-Vetting?”, a mai spus procurorul anticorupție.

ZdG l-a contactat pe Alexandru Musteață pentru un comentariu, dar acesta nu a răspuns.

Scrisoarea directorului APP:

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a aprobat la 1 noiembrie 2022 desemnarea lui Vasile Plevan în funcția de șef adjunct interimar la Procuratura Anticorupție. Plevan este candidat la funcția de membru al CSP, dar Comisia nu a anunțat deocamdată o decizie în privința sa.

Alexandru Musteață a depus cerere de demisie, a anunțat joi, 15 iunie, prim-ministrul Dorin Recean după o vizită de lucru la Strășeni, la câteva ore după apariția în spațiul online a unei secvențe audio de la o ședință controversată a Procuraturii Anticorupție (PA), în timpul căreia a fost menționat și actualul director al APP.

Premierul Recean a menționat faptul că demisia lui Alexandru Musteață vine în contextul noii reorganizări a APP-ului.

„Știu foarte bine cine din acest colectiv nu are loc în viitorul structurii care combate corupția”

Joi, 15 iunie, o nouă înregistrare audio atribuită șefei Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, de la ședința controversată a PA, a apărut în mediul online. În timpul discuției cu procurorii anticorupție, șefa instituției a declarat că a venit în R. Moldova pentru a schimba lucrurile și că este sigură că va reuși. Veronica Dragalin a vorbit despre o scrisoare pe care a primit-o de la actualul director al Agenției Proprietății Publice (APP), Alexandru Musteață, și a atenționat procurorii și ofițerii corupți, care denigrează imaginea instituției, că vor fi trași la răspundere.

Șefa PA a mai spus în timpul ședinței că, pe 26 mai, a primit o scrisoare de la directorul APP, Alexandru Musteață, în care se indica despre anumite scheme de corupție comise de unii procurori și judecători. În scrisoare a fost menționat și Vasile Plevan, adjunctul interimar al procurorei-șefe a PA.

„El mi-a adresat mie scrisoarea aceea, procurorului general, SIS-ului, Comisiei Pre-Vetting. Și el în scrisoarea asta a vorbit despre niște scheme de corupție comise de procurori și judecători. El l-a numit pe Vasile Plevan (adjunct interimar al procurorei-șefe a Procuraturii Anticorupție, n.red.), că el este implicat în scheme de corupție pe un oarecare caz din 2020. Vreau să fiți foarte atenți la ce s-a întâmplat după asta.

Pe data de 29 mai, eu i-am scris domnului Alexandru Musteață în legătură cu scrisoarea, unde l-am informat că declarațiile false împotriva unui procuror sau împotriva instituției noastre, o campanie de denigrare a unui procuror încalcă Codul penal. Eu l-am chemat la mine în oficiu și el s-a prezentat pe data de 31 mai. Eu i-am spus direct ce cred eu despre această scrisoare. După ce am vorbit cu el jumătate de oră, omul ăsta și-a cerut scuze și voia să-și ceară scuze de la Vasile Plevan. Voia să facă tot posibilul să scrie o altă scrisoare. M-a întrebat ce să scrie el în altă scrisoare către Comisia Pre-Vetting, ce poate să facă pentru ca să repare tot ce-a făcut până acum. Eu i-am spus să-și găsească un avocat și eu vreau ca voi să atrageți atenția cu toții la ce-o să se întâmple cu omul acesta mai departe, unde o să ajungă Alexandru Musteață de la APP.

Pe Telegram deja a apărut informația că urmează să fie dat afară. Vă rog să urmăriți atent ce o să i se întâmple acestui om pentru ce a făcut. Persoanele care se ocupă cu așa chestii vor fi trase la răspundere. Eu în țara asta am mandat de cinci ani. Mandatul meu e mai lung decât al deputaților, al președintelui. Eu sunt aici pentru cinci ani. Eu nu mă duc nicăieri, am să fiu aici, am să lupt pentru procurorii integri. Eu voi fi prezentă la arestarea procurorilor, consultanților și ofițerilor corupți. Eu vreau să vă fie tuturor foarte clar care vor fi consecințele pentru actele pe care le comiteți aici. O cerere de demisie nu o să vă rezolve problema. Dacă ați făcut lucrurile pe care le-ați făcut, va fi răspundere penală. Eu nu arunc cuvinte goale (…)”, a declarat Veronica Dragalin.

Miercuri, 14 iunie, o înregistrare audio atribuită șefei PA, Veronica Dragalin, de la o ședință organizată de aceasta cu colectivul PA, a fost publicată de portalul pulsmedia.md. Șefa PA a declarat că nu are răbdare să intre cu „echipe de mascați, la cineva în casă, la ora șase dimineața”.

„Și eu nu am răbdare să intru eu personal cu echipe de mascați, la cineva în casă, la ora șase dimineața, față de copiii voștri, soțiile, soții voștri, să fiți arestați, puși în cătușe și trimiși la închisoare. Eu nu am răbdare să se întâmple lucrul acesta. Eu personal o să fiu acolo!”, ar fi spus Veronica Dragalin în timpul ședinței.

Solicitați atunci de Ziarul de Gardă, reprezentanții PA au spus că „înregistrarea este autentică” și că „este o porțiune a ședinței care a avut loc pe 7 iunie 2023, la 9:00, cu întregul colectiv al PA în sala la etajul cinci din sediul CNA, unde nu au fost prezente persoane în afara colectivului PA”.