Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Procurorii Mihail Ivanov și Vasile…

Procurorii Mihail Ivanov și Vasile Plevan, desemnați de CSP pentru funcția de șefi adjuncți interimari la Procuratura Anticorupție

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a aprobat desemnarea a două candidaturi pentru funcția de șefi adjuncți interimari la Procuratura Anticorupție (PA). Este vorba despre procurorii anticorupție Mihail Ivanov și Vasile Plevan. Hotărârea a fost aprobată de membrii CSP în cadrul ședinței din 1 noiembrie 2022.

Candidații propuși de CSP pentru interimatul funcției de adjunct al procurorului șef al Procuraturii Anticorupție (PA) urmează a fi numiți în funcție prin ordinul procurorului general interimar, Ion Munteanu.

Procurorul anticorupție Mihail Ivanov

Mihail Ivanov a fost numit în funcția de procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție în noiembrie 2010. Acesta gestionează urmărirea penală în dosarul privind finanțarea ilegală a Partidului Politic „ȘOR”. De asemenea, Ivanov este și conducătorul grupului de anchetă în dosarul celor 13 ex-deputați transfugi.

Anterior, Mihail Ivanov a gestionat urmărirea penală în dosarul privatizării „Air Moldova”, precum și în dosarul licitațiilor de sute de milioane de lei câștigate de firma „Bass System”.

Procurorul anticorupție Vasile Plevan

Vasile Plevan este procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție (PA). În 2021, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) l-a desemnat pe Vasile Plevan pentru a examina pretinse acțiuni ilegale ale procurorului general suspendat, Alexandru Stoianoglo, după ce fostul șef al PA Viorel Morari a înaintat un demers în acest sens.

Vasile Plevan, procurorul desemnat de CSP să analizeze declarațiile lui Stoianoglo făcute în legătură cu un dosar penal în care este vizat Morari a semnat ordonanța prin care Pretora sectorului Ciocana, Sinilga Școlnic, cercetată pentru fapte de corupție, a fost eliberată din arest din izolator.

În luna martie a anului 2014, Vasile Plevan a fost numit în funcția de procuror în cadrul Procuraturii Strășeni. Ulterior, în anul 2015, acesta a fost numit în funcția de procuror în cadrul Procuraturii raionului Ialoveni. Pe 17 octombrie 2019, CSP l-a desemnat ca fiind învingător al concursului pentru promovarea în funcția vacantă de procuror în PA, pe Vasile Plevan și a propus procurorului general numirea acestuia în funcția vacantă de procuror în cadrul instanței.

CSP a desemnat un nou adjunct interimar al procurorului-șef al PA. Cu ce avere vine în funcție