DOC/ Motivul pentru care instanța a restituit cererea PAS de chemare în judecată a guvernatorului BNM

La sfârșitul lunii mai 2018, PAS a depus o cerere de chemare în judecată privind accesul la informație împotriva Băncii Naționale a Moldovei (BNM) și a guvernatorului Sergiu Cioclea. Cererea a fost însă restituită de Judecătoria Râșcani pe motiv că din înscrisurile anexate la cerere nu ar rezulta că Maia Sandu este președinta PAS.

„Judecătorul restituie cererea de chemare în judecată dacă cererea nu este semnată ori este semnată de o persoană neîmputernicită de a o semna ori este semnată fără a se indica funcția semnatarului”, se precizează în hotărârea Judecătoriei Râșcani.

Judecătorul studiind cererea de judecată depusă de PAS a constatat că aceasta a fost semnată de Maia Sandu: „Din înscrisurile anexate la cererea de chemare în judecată nu rezultă cu certitudine că Maia Sandu este Președintele PAS. Or, în lipsa deciziei cu privire la alegerea conducătorului partidului și extrasul din registrul organizațiilor necomerciale, din care ar rezulta persoana aleasă în calitate de președinte al partidului, judecătorul este în imposibilitate de a constata funcția semnatarului”.

În hotărârea instanței se mai precizează că aceste exigențe procesuale nu sunt simple formalități, ci sunt dictate de prevederi legale menite să înlăture de la examinare solicitări formulate de persoane terțe.

Restituirea cererea a indignat-o însă pe Maia Sandu: „Berdilizarea” justiției continuă! Am solicitat informații de interes public de la BNM și Guvernatorul Cioclea, care au refuzat să ne răspundă. Din acest motiv am trimis o cerere de judecată împotriva BNM și Cioclea. Cererea a fost restituită de către judecătoarea Diana Tricolici, pentru că nu are „certitudinea că Maia Sandu este Președintele PAS”.

PAS a solicitat anterior informații de la BNM cu privire la situația plasamentelor din BEM efectuate de Victoriabank și dacă această bancă a beneficiat de garanțiile acordate de Guvern.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Lider Moldovan

    Dacă lucrurile vor evolua așa Berdilă riscă să fie judecată de uzurparea puterii de stat alături de uzurpatorul Plahotniuk. Nicolae Ceaușescu a fost judecat împreună cu Elena, iar Plahotniuk va fi judecat împreună cu Rodica!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *