Principală  —  IMPORTANTE   —   Detalii de la CNA despre…

Detalii de la CNA despre perchezițiile în dosarul finanțării ilegale a Partidului Politic „ȘOR”: „au fost descoperite suporturi de date electronice ce ar conține date ce ar proba finanțarea ilegală a formațiunii politice”

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu Serviciul de Informații și Securitate (SIS) și Procuratura Anticorupție (PA), au descins luni dimineața, 26 iulie, cu noi percheziții în cauza penală privind finanțarea ilegală a Partidului Politic „ȘOR”. Potrivit CNA, acțiunile de urmărire penală au fost efectuate în vederea administrării probelor pe dosar și au vizat 97 de locații din toată țara.

Perchezițiile au fost efectuate de 48 de grupuri comune de urmărire penală, formate din ofițeri CNA, SIS și procurori anticorupție, la sediile organizațiilor teritoriale ale partidului din raioanele Călărași, Căușeni, Ștefan-Vodă, Strășeni, Edineț, Briceni, Dondușeni, Ocnița, Basarabeasca, Cimișlia, Hîncești, Orhei, Florești, Soroca, Drochia, Ungheni, Nisporeni, Bălți, Fălești, Glodeni, Sângerei, Râșcani, Cahul, Taraclia, Cantemir, precum și la mai multe adrese din capitală, în scopul descoperirii instrumentelor, documentelor și obiectelor folosite în săvârșirea infracțiunii.

„În cadrul urmăririi penale, la președinții și secretarii organizațiilor de partid, unde au fost operate percheziții domiciliare și a mijloacelor de transport, au fost ridicate documente, înscrisuri, corespondență, înscrisuri de ciornă și alți purtători materiali de informații, în care ar fi reflectate date cu privire la persoane fizice sau juridice care ar fi beneficiat de plăți ilicite pentru prestarea de servicii sau activități în interesul partidului, din fonduri ilegale”, anunță CNA.

Totodată, potrivit CNA, la fața locului au fost descoperite suporturi de date electronice, precum telefoane mobile, hard-disck-uri portabile, agende electronice, laptopuri, ce ar conține date ce ar proba finanțarea ilegală a formațiunii politice. Informațiile urmează a fi examinate, apreciate și coroborate în cumul cu alte probe administrate în cadrul cauzei penale.

La această etapă, pentru fortificarea probatoriului, se efectuează și alte acțiuni de asigurare a investigării complete, obiective și sub toate aspectele a faptelor cercetate. Acestea sunt desfășurate în limitele legale, cu asigurarea respectării principiului prezumției de nevinovăție a persoanelor vizate și respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale, mai anunță CNA.

Procurorii anticorupție în comun cu Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au efectuat luni dimineață, 25 iulie, circa 97 percheziții în cadrul cauzei penale privind finanțarea ilegală a Partidului Politic „ȘOR”.

Deputata Partidului Politic „ȘOR” Marina Tauber a rămas fără imunitate parlamentară, pe 21 iulie, iar pe 23 iulie, a fost plasată în arest pentru un termen de 30 de zile, fiind bănuită în dosarul privind finanțarea ilegală a Partidului Șor.

Centrul Național Anticorupție a informat anterior că Partidul Politic „ȘOR” ar fi acceptat conștient bani de proveniență dubioasă, din partea unei „grupări criminale”, care erau folosiți în interes de partid, precum onorarii pentru artiști, salarii pentru membri și organizarea de proteste. Conform CNA, banii „grupului criminal” ajungeau în R. Moldova sub formă de transferuri și convertiri, inclusiv în criptovalută, iar pentru a camufla originea mijloacelor financiare, erau folosite diverse canale de finanțare precum Dubai, Viena, Monaco.

„Astfel, au fost documentate mai multe episoade în care, în primul semestru al anului curent, de către partid ar fi fost efectuate plăți în sumă de 600 000 de euro, pe când cheltuielile raportate erau de puțin peste 228 000 de lei. Din aceleași surse de proveniență infracțională, ar fi fost achitate salarii lunare membrilor partidului în sumă de 100 000 de euro, iar peste 3,5 milioane de lei ar fi fost folosite pentru transportarea participanților la protestele din Piața Marii Adunări Naționale.