Cum explică PCCOCS revocarea mandatului de arestare pe numele lui Usatîi

Mandatul de arestare preventivă pe numele liderului PN, Renato Usatîi a fost revocat pe motiv că „temeiurile care au servit la aplicarea acesteia au decăzut”, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Special (PCCOCS).

În privința lui Usatîi a fost aplicată „măsura procesuală de constrângere – obligarea de a se prezenta”, după ce avocații liderului PN au invocat că clientul lor „s-a prezentat benevol, nu se va eschiva de la organul de urmărire penală, a dat declarații cu privire la faptele imputate, iar starea sănătății este una gravă”.

„Astfel, urmare a examinării de către procuror a cererii, în coraport cu situația de fapt stabilită la moment, țînînd cont de decăderea temeiurilor care au servit la aplicarea arestării preventive, învinuitului Renato Usatîi, prin ordonanță i-a fost revocată măsura arestării preventive, fiindu-i aplicată măsura procesuală de constrângere – obligarea de a se prezenta.

Investigațiile pe această cauză continuă, fiind efectuate toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanțelor cauzei.

Pe măsura desfășurării acțiunilor de urmărire penală și adoptării unor decizii procesuale pe această cauză penală, PCCOCS va difuza informații suplimentare”, se arată într-un comunicat de presă al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, în care se mai precizează că la 16 iunie Renato Usatîi a fost audiat în cadrul cauzei penale.

Liderul formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, a anunțat că revine în R. Moldova pentru „a se clarifica cu dosarele penale” existente pe numele lui, după ce regimul Plahotniuc a plecat. Usatîi, a fost reținut de oamenii legii la 16 iunie, imediat ce a traversat vama Sculeni. Ulterior, acesta a fost escortat la Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, iar după câteva ore de audieri a fost pus în libertate.

Usatîi revine în R. Moldova după o absență de aproape doi ani, timp în care s-a aflat în Federația Rusă. Acesta a părăsit R. Moldova în 2016, după ce organele de drept l-au pus sub acuzații penale privind complicitate în tentativa de „omor la comandă” a fostului bancher rus refugiat la Londra, Gherman Gorbunțov, și „complicitate cu un grup organizat care a săvârșit infracțiuni de escrocherie”, mai exact l-ar fi deposedat pe Gorbunțov de pachetul majoritar de acțiuni, în valoare de peste 113,5 milioane de lei, la banca Universalbank din Chișinău.

La 24 octombrie 2016, la solicitarea procurorului Vitalie Busuioc, instanța de judecată a emis un mandat de arestare preventivă pe numele lui Usatîi și l-a anunțat în căutare internațională.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. ivancelgroaznic

    „temeiurile care au servit la aplicarea acesteia au decăzut” Dupe asta mai decade niscaiva alte temeiuri si trecerea timpului in ani de aminare la dosar, va sterge amintirea la acest caz, care se chiama ussatyj, precum si alte asa cazuri cu bankeri si politiceni, ca nu mai ramine nimeni sa locuiasca in tara altminteri, dca baga pe toti la dubala.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *