Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Companiile din Federația Rusă, printre…

Companiile din Federația Rusă, printre cele care nu vor putea participa la achizițiile publice din R. Moldova. A fost aprobată lista jurisdicțiilor care nu implementează standardele internaționale de transparență

Sursă: Ministerul Justiției al R. Moldova/Facebook

În cadrul ședinței de miercuri, 6 martie, a Guvernului, a fost aprobată lista jurisdicțiilor care nu implementează standardele internaționale de transparență privind fondatorii, asociaţii, acţionarii, administratorii şi beneficiarii efectivi ai persoanelor juridice. Această acțiune a fost prevăzută în Planul măsurilor pentru limitarea influenței excesive a intereselor private asupra vieții economice, politice și publice (Planul de deoligarhizare), conform unui comunicat de presă emis de Ministerul Justiției.

Lista va fi folosită de către autorităţile publice, întreprinderile de stat şi societăţile comerciale cu capital public în vederea stabilirii condiţiilor de participare la procedurile de privatizare, parteneriat public-privat, achiziţii publice şi concesiuni vizate de mecanismul de deoffshorizare, prevăzut de Legea nr. 215/2020 (Legea deoffshorizării).

În prezent, în Listă sunt incluse 75 de jurisdicții și regiuni autonome, considerate neconforme în ceea ce privește standardele internaționale de transparență, inclusiv Federația Rusă.

„Această listă a fost elaborată în corespundere cu procedura specială prevăzută de Metodologia de stabilire a jurisdicțiilor/regiunilor autonome care nu implementează standardele internaționale de transparență, aprobată de Guvern în noiembrie 2023, de către Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, în coordonare cu Banca Națională a Moldovei, Comisia Națională a Pieței Financiare, Centrul Naţional Anticorupţie, Ministerul Finanțelor, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene”, notează Ministerul.

Tot astăzi, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a prezentat avizele generalizate ale Guvernului prin care se susțin unele inițiative legislative, „dar cu condiția de a fi luate în considerare observațiile și propunerile necesare îmbunătățirii proiectelor de legi”.

1. Avizul la proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Centrul Național Anticorupție (CNA) și la amendamentul asupra acesteia. Proiectul de lege prevede uniformizarea cadrului normativ ce vizează activitatea CNA, în conformitate cu modificările legislative efectuate în alte acte normative (Legii integrității, Legii cu privire la Autoritatea Națională de Integritate). Alte modificările propuse țin de actualizarea atribuțiilor CNA; completarea măsurilor de stimulare a angajaților CNA pentru îndeplinirea eficientă a atribuțiilor de serviciu, condițiile de angajare, regimul disciplinar și altele.

2. Avizul la proiectul de lege pentru modificarea art. 39 din Legea privind administrația publică locală. Scopul proiectului este de a extinde unele dintre competențele funcției de secretar al consiliului local, cele specifice activității notariale, cum ar fi eliberarea extraselor din registrul actelor notariale deținute până la data de 1 martie 20219; rectificarea sau completarea omisiunile în actul notarial întocmit până la data de 1 martie 2019; eliberarea duplicatelor ale actelor notariale emise de către secretarul consiliului local până la data de 1 martie 2019. Astfel, ar urma să fie soluționate solicitările cetățenilor, care nu au posibilitatea de a avea acces la actele eliberate până la 1 martie 2019, de către secretarii consiliilor locale, conform vechilor competențe.

Totodată, Guvernul a dat aviz negativ proiectului de lege înaintat de către Adunarea Populară a Unității Teritoriale Autonome (UTA) Găgăuzia care prevede că în UTA Găgăuzia, candidații la funcția de funcționar public/funcționar public cu statut special al Ministerului Afacerilor Interne, judecător, grefier și procuror trebuie să cunoască limba găgăuză.