CC a admis parțial sesizările deputaților pe marginea Legii privind regimul stării de urgență. Explicațiile Domnicăi Manole

Curtea Constituțională (CC) a admis parțial sesizările depuse de mai mulți deputați în legătură cu modificările efectuate în luna martie la Legea privind regimul stării de urgență.

În sesizarea depusă la CC deputații au precizat că la 17 martie, Parlamentul a modificat Legea privind regimul stării de urgență, de asediu și război, prin completarea măsurilor aplicate pe durata stării de urgență cu o literă nouă prin care s-a admis aplicarea „altor măsuri necesare”. În opinia deputaților, practic, tuturor autorităților li s-au acordat atribuții nelimitate, neprevăzute expres de lege. Magistrații Înaltei Curți au declarat însă constituțională această prevedere, menționând că sintagma „altor măsuri necesare” este indispensabilă în situația stării de urgență, pentru că autoritățile au nevoie de flexibilitate pentru a putea reacționa prompt la diferite situații.

„Utilizarea unor formulări rigide sau descrierea în mod exhaustiv poate limita capacitatea puterii executive în situația de urgență”, a precizat Domnica Manole, subliniind că, această formularea flexibilă nu îi acordă Executivului o marjă de discreție absolută și acesta rămâne, oricum, limitat.

Cu privire la pretinsele competențe excesive acordate Executivului în contextul stării de urgență, CC a constatat faptul că nu este interzisă acordarea de către Parlament a competențelor suplimentare pentru Executiv cu scopul de a face față unei situații de urgență.

„Totodată, pentru a se evita abuzul, sunt necesare garanții care ar putea consilia echilibrul puterilor în stat, pe de o parte, și necesitatea de a asigura securitatea statului, pe de altă parte. În primul rând, Curtea a observat că autoritățile responsabile de gestionarea stării de urgență, își pot realiza atribuțiile doar pe durata declarării stării de urgență. Prin urmare, competențele stabilitate de dispozițiile contestate, sunt limitate în timp. În alt doilea rând, Curtea a notat că prin natura lor, autoritățile responsabile de gestionarea stării de urgență, fac parte din puterea Executivă. Astfel, chiar dacă legislatorul a utilizat formulări flexibile la descrierea măsurilor care pot fi efectuate, aceste autorități nu pot depăși domeniul de competență al Executivului”, a mai adăugat președinta CC.

Totodată, Curtea a subliniat că este esențial ca Parlamentul și organele judiciare să exercite un control efectiv asupra activității Guvernului pentru a fi contracarate abuzurile. Curtea a observat că Legea privind regimul stării de urgență nu stabilește suficiente mecanisme care i-ar permite Parlamentului să verifice dacă autoritățile responsabile de gestionarea stării de urgență acționează în limitatele legale.

Curtea a hotărât că se recunosc constituționale articolele 20 lit. k), 22 alin. (1) lit. i), 24 lit. g) și 25 lit. j) din Legea privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război și textul „altor acţiuni necesare” de la Articolul 2 pct. 12) din Hotărârea Parlamentului nr. 55 din 17 martie 2020 privind declararea stării de urgenţă, în măsura în care:

(a) autoritățile responsabile de gestionarea stării de urgență îndeplinesc doar atribuții, măsuri sau acțiuni necesare realizării scopurilor care au stat la baza declarării stării de urgentă; 

(b) atribuțiile, măsurile sau acțiunile necesare nu depășesc sfera de competență a puterii executive, și 

(c) Parlamentul poate exercita un control efectiv al măsurilor în discuție.

Curtea a declarat neconstituțional articolul 225 alin. (3) din Codul administrativ în partea în care limitează competența instanțelor de judecată de a efectua controlul proporționalității măsurilor dispuse de către autoritatea publică. Magistrații au constatat faptul că judecătorii de contencios administrativ nu pot verifica dacă măsurile contestate sunt necesare sau dacă acestea sunt strict impuse de exigențele situației de urgență.

Până la modificarea Codului administrativ de către Parlament, în cazul contestării măsurilor adoptate de către autoritățile responsabile de gestionarea stării de urgență, instanțele judecătorești vor trebui să examineze inclusiv dacă măsura dispusă de către autoritatea publică este proporțională cu situaţia care a determinat-o.