Cazul pungii negre pentru Dodon: Unul dintre denunțători anunță că va contesta ordonanța de neîncepere a urmăririi penale
Președintele Partidului Platforma DA, unul dintre denunțătorii în cazul pungii negre de la întâlnirea lui Igor Dodon cu Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov, despre care unii spun că în ea erau bani, a anunțat că va contesta ordonanța de neîncepere a urmăririi penale.
„Vom merge până la final. Vom deplânge aceste activități premature, pripite ale Procuraturii Generale, care, din punctul nostru de vedere, ar fi trebuit să examineze sub toate aspectele, să acumuleze toate probele necesare pentru a face lumină în acest caz”, a declarat el în cadrul unui briefing de presă.
Miercuri, 24 iunie, Procuratura Anticorupție a anunțat că a examinat denunțul depus de Andrei Năstase și adresarea lui Iurie Reniță prin care cereau investigarea circumstanțelor rezultate din înregistrările video în care Igor Dodon ar fi primit de la fostul lider PDM o pungă, în care se prezuma că ar fi fost bani, iar în rezultatul examinării materialelor acumulate în cadrul procesului penal s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe motiv că faptele persoanelor vizate în înregistrări nu întrunesc elementele vreunei infracțiuni.
„În cadrul procesului penal nu a fost posibil de stabilit conținutul sacoșei, precum și subiectul ce a realizat înregistrarea, fapt determinant pentru urmărirea penală și înaintarea vreunei acuzații penale”, a transmis Procuratura Generală într-un comunicat de presă.
- Rezultatele investigației Procuraturii în cazul pungii negre pentru Dodon: „Nu a fost posibil de stabilit conținutul sacoșei”
- VIDEO/ Reniță prezintă secvența cu pachetul „dintr-un alt unghi de vedere”. Ce îl atenționează pe Dodon
- Reacția lui Dodon la noile imagini de la întâlnirea cu Plahotniuc: „Nu cunosc ce era în acel pachet, totul a fost doar o scenetă făcută pentru înregistrare”
- Procuratura Generală reacționează la flashmobul organizat de PAS: „Nu poate fi luat în serios”