Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Avocați, despre ce înseamnă anularea…

Avocați, despre ce înseamnă anularea ordinului de extrădare a lui Platon

Foto: Nicu Gușan/Radio Europa Liberă

Anularea ordinului Procuraturii Generale din Ucraina privind extrădarea lui Veaceslav Platon nu ar influența sentințele instanțelor din Republica Moldova, explică avocatul Ștefan Gligor, care este licențiat în drept internațional public. 

El a precizat pentru ZdG că Platon a fost condamnat în calitate de cetățean al Republicii Moldova și chiar dacă extrădarea a fost ilegală, acesta va continua să își ispășească pedeapsa.

„El putea fi cercetat și condamnat chiar și în absență”, a adăugat Gligor.

Contactat de ZdG, avocatul controversatului om de afaceri, Ion Crețu, a menționat că, deocamdată, până la publicarea deciziei motivate, apărătorii nu vor întreprinde vreo acțiune în dosarul Platon.

„Urmează să vedem se trebuie să facem conform legii. Dacă decizia va rămâne, vom prezenta aceste acte autorităților Republicii Moldova, iar cele două cauze ar putea fi reexaminate”, a afirmat Crețu.

Joi, 21 noiembrie, Judecătoria Pechersk din Kiev a anulat ordinul Procuraturii Generale a Ucrainei de extrădare a lui Veaceslav Platon, semnată în august 2016. Hotărârea nu poate fi contestată, notează newsmaker.md, care a publicat documentul obținut de la avocații controversatului om de afaceri.

Decizia motivată va fi publicată la 25 noiembrie.

Veaceslav Platon a fost condamnat în aprilie 2017 la 18 ani de închisoare, fiind învinuit că ar fi obținut, prin fraudă, aproximativ 1 miliard de lei de la Banca de Economii a Moldovei, în urma unor credite acordate pentru firme conduse de persoane interpuse, în noiembrie 2014.

În decembrie 2018, Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat la închisoare și în dosarul legat de Moldasig și cel în care este acuzat de escrocherie și corupere a unor angajați ai Detaşamentului cu Destinaţie Specială „Pantera”.

Astfel, judecătorii i-au stabilit o pedeapsă cumulativă de 25 de ani de închisoare, termen în care sunt incluși și cei 18 ani privațiune de libertate la care Platon a fost condamnat anterior.

În prezent, Platon este deținut în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.