Ala Căuș, din cadrul Procuraturii Anticorupție, a fost audiată de Comisia de evaluare a procurorilor. Au fost vizate „aspecte privind eventuala existență a unei averi nejustificate”
Comisia de evaluare a procurorilor a audiat-o pe procurora din cadrul Procuraturii Anticorupție, Ala Căuș. Audierea a început la 13 octombrie 2026 și a continuat la 27 octombrie 2026, pentru a clarifica toate aspectele identificate de Comisie în notificarea privind audierea, scrie Comisia.
Potrivit sursei citate, în cadrul audierii au fost discutate mai multe subiecte, printre care economiile în numerar deținute la începutul perioadei de evaluare, mai multe tranzacții cu autoturisme și aspecte privind eventuala existență a unei averi nejustificate pe parcursul mai multor ani din perioada evaluată.
„Mai multe detalii în cadrul audierii s-au examinat în ședință închisă, la solicitarea procurorului, pentru a asigura protecția vieții private a terților”, notează Comisia.
Potrivit procedurii, Completul va întocmi un raport motivat cu privire la evaluare, care va conține faptele relevante, motivele și concluzia privind promovarea sau nepromovarea evaluării. „Raportul se aprobă cu votul unanim al membrilor completului de evaluare în cel mult 30 de zile lucrătoare de la data audierii. În cazurile complexe, termenul poate fi prelungit cu cel mult 15 zile lucrătoare”, se arată în comunicat.
Ala Căuș activează în sistemul Procuraturii din 2005, când a fost numită procuroră în Procuratura sectorului Buiucani din Chișinău. În 2015, a fost transferată la Procuratura sectorului Centru, iar în 2016 – la Procuratura municipiului Chișinău. În octombrie 2019, Consiliul Superior al Procurorilor a desemnat-o câștigătoare a concursului pentru funcția de procuror în Procuratura Anticorupție și a propus numirea acesteia în funcție.