Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   „A fost contactată telefonic de…

„A fost contactată telefonic de o persoană necunoscută, care s-a prezentat drept angajat al SIS.” Patru cazuri de escrocherie telefonică, raportate în ultimele 24 de ore. Prejudiciul depășește 613 mii de lei

Sursa: ZdG

Poliția a înregistrat, în ultimele 24 de ore, patru cazuri de escrocherie telefonică comise anterior, dar raportate de victime abia acum. Prejudiciul total se ridică la 613, 408 mii de lei. În aceeași perioadă oamenii legii susțin că au fost dejucate 79 de tentative de escrocherie telefonică, a informat marți, 25 august, Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Unul dintre cazurile raportate a fost înregistrat în Chișinău. 

„O femeie de 63 de ani a fost contactată telefonic de o persoană necunoscută, care s-a prezentat drept angajat al SIS. Sub pretextul că femeia ar finanța acte de terorism, sub presiune a fost determinată să transmită bani unui bărbat prezentat drept «curier» ”, a precizat IGP

În urma fraudei, femeia a pierdut 10 mii de euro, bani din propriile economii, și 138 de mii de lei obținuți printr-un credit bancar.

Totodată, datorită reacției cetățenilor, poliția anunță că au fost dejucate 79 de tentative de escrocherie telefonică. 

Poliția reamintește că instituțiile statului nu solicită transmiterea banilor și nu cer transferuri sau bani pentru „verificarea” acestora.

Oamenii legii recomandă persoanelor care primesc astfel de apeluri să întrerupă imediat convorbirea și să sesizeze Poliția la numărul 112.