Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   VIDEO/ Ucraina a cerut oficial…

VIDEO Ucraina a cerut oficial R. Moldova cele 6 avioane militare MiG-29. Adresarea președintelui Radei Supreme către președintele Parlamentului R. Moldova

Președintele Radei Supreme a Ucrainei Ruslan Stefanciuk a cerut miercuri, 4 mai, în cadrul întrevederii cu președintele Parlamentului de la Chișinău Igor Grosu și deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Lilian Carp, ca R. Moldova să transmită Ucrainei cele 6 avioane militare MiG-29 pentru a fi reparate și folosite de Armata Ucrainei.

„Știu că la voi sunt șase avioane MiG-29, care nu sunt funcționale. Am putea să ne înțelegem ca să ni le transmiteți pentru necesitățile Armatei Ucrainene, pentru lucrările de reparație. Pentru noi ar fi foarte important dacă ați găsi această posibilitate”, a declarat președintele Radei Supreme a Ucrainei.

La 4 mai, președintele Parlamentului R. Moldova Igor Grosu a declarat după întrevederea cu președintele Radei Supreme a Ucrainei că partea ucraineană a fost anunțată despre disponibilitatea R. Moldova „de a detașa în Ucraina un contingent de geniști pentru deminarea teritoriului minat”, dar și despre pregătirea „următorului pachet umanitar cu produse medicale” pentru Ucraina. Detalii aici

În aprilie, presa ucraineană scria că Ucraina a cerut autorităților R. Moldova să-i vândă șase avioane de tip MiG-29, însă Kievul a primit un refuz din partea conducerii de la Chișinău, cu explicația „nu vrem să supărăm Rusia”. Informațiile apărute în presa ucraineană au stârnit un val de discuții în spațiul public din R. Moldova. Atunci, responsabilii din cadrul Agenției Proprietății Publice (APP), agenția care se ocupă de gestiunea avioanelor, au negat că Kievul a expediat o astfel de cerere R. Moldova. Conform reprezentanților APP, avioanele de tip MiG-29 se află la conservare pe aeroportul Mărculești și sunt depășite tehnic. Detalii aici

În prezent, în posesia APP se află opt avioane de luptă MiG-29 care staționează la baza aeriană din satul Mărculești.

Publicitate
Publicitate