Președintele Zelensky: „Kievul și orașele cheie din jurul capitalei sunt controlate de armata noastră. Toți prietenii Ucrainei – veniți și luptați cu noi”
Președintele ucrainean Volodimir Zelensky vine cu un nou discurs în care anunță că are vești bune în legătură cu luptele date la Kiev. Zelensky anunță că Kievul și orașele importante sunt controlate de armata ucraineană.
„Încep acest discurs cu vești bune. Noi am rezistat și în continuare opunem rezistență inamicilor. Luptele continuă în trei regiuni, dar noi ne apărăm țara noastră, pământul și viitorul copiilor noștri. Kievul și orașele importante sunt controlate de armata noastră. Ocupanții au vrut să captureze capitala Ucrainei și să-și pună aici marionetele lor, așa cum au făcut în Donețk. Noi am opus rezistență. Toți prietenii Ucrainei – veniți și luptați cu noi.
Sute de oameni trimiți în Ucraina nu înțeleg de ce au fost trimiși aici. Au fost trimiși ca să fie uciși. Mulți ruși sunt șocați de acțiunile puterii din Rusia. Cei care ne susțin, vă mulțumesc. Trebuie să încheiem acest război. Noi trebuie să trăim în pace, să facem pace.”, a declarat Zelensky.
Ziua a treia de război în Ucraina a început cu lupte grele pe străzile Kievului. O clădire dintr-o zonă rezidențială din Kiev a fost lovită de un obuz rusesc. Militarii ucraineni și civilii opun rezistență ocupanților ruși. Președintele Ucrainei a declarat că acum este momentul decisiv pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Președintele rus Vladimir Putin și ministrul rus de Externe Serghei Lavrov au fost incluși pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene.