Surpriză în primul tur al alegerilor prezidențiale din Bulgaria. Diferența dintre primii doi candidați este mai mică decât anticipau sondajele
Primul tur al alegerilor prezidențiale din Bulgaria, desfășurat duminică, 25 octombrie, s-a încheiat fără un câștigător, iar diferența dintre primii doi candidați este mai mică decât anticipau sondajele preelectorale. Președinta în exercițiu, Iliana Yotova, și fostul premier interimar Andrey Gyurov se vor confrunta în turul al doilea, programat pentru 1 noiembrie, scrie RFI România.
Potrivit sondajelor la ieșirea de la urne, citate de postul public de radio din Bulgaria, Yotova a obținut între aproximativ 35% și 36% din voturi, în timp ce Gyurov a acumulat circa 32%. Pe locul al treilea s-a clasat candidatul partidului naționalist Vazrazhdane, Kostadin Kostadinov, cu aproximativ 13% din voturi.
Sursa citată scrie că un alt aspect remarcat în primul tur a fost prezența redusă la vot. Potrivit estimărilor agențiilor sociologice, aceasta a fost de aproximativ 22%, unul dintre cele mai scăzute niveluri înregistrate la un scrutin prezidențial din țară. Participarea redusă este asociată, potrivit relatărilor presei internaționale, cu neîncrederea alegătorilor în clasa politică și nemulțumirile economice.
Campania electorală a fost marcată și de dezbateri privind politica externă a Bulgariei, în special relațiile cu Rusia și sprijinul pentru Ucraina, scrie RFI România, precizând că Yotova susține soluționarea diplomatică a războiului din Ucraina și promovarea dialogului cu Moscova, în timp ce Gyurov, susținut de opoziția reformistă proeuropeană, pledează pentru cooperare mai strânsă cu aliații occidentali și sprijin pentru Ucraina.
Scrutinul s-a desfășurat și pe fondul preocupărilor legate de securitatea regională, după atacuri cu drone asupra unor nave comerciale în Marea Neagră. Subiectul a influențat dezbaterea electorală într-o țară care este membră a Uniunii Europene și a NATO, transmite sursa citată.