Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   SUA își schimbă planurile privind…

SUA își schimbă planurile privind trupele americane din Europa: Retragerea a 25 de mii de militari, redusă la doar 5 mii, scrie Bloomberg

Imagine simbol

Statele Unite și-au revizuit planurile privind reducerea prezenței militare în Europa și intenționează să retragă aproximativ 5000 de militari, în loc de 25 de mii, cât se estima anterior. Decizia ar fi fost influențată de creșterea cheltuielilor pentru apărare ale aliaților din NATO, dar și de necesitatea menținerii accesului la bazele militare și spațiul aerian european pentru susținerea operațiunilor din Orientul Mijlociu, relatează Bloomberg, citând surse familiarizate cu discuțiile.

Potrivit surselor citate, primele reduceri ar urma să vizeze Germania, unde se află cel mai mare contingent militar american din Europa. În paralel, Washingtonul intenționează să-și consolideze prezența militară pe flancul estic al NATO. Țările din această regiune, care se învecinează cu Rusia, și-au exprimat deja disponibilitatea de a suporta o parte din cheltuielile suplimentare.

Decizia finală îi aparține președintelui american Donald Trump. Secretarul Apărării, Pete Hegseth, urmează să-i prezinte recomandările privind redislocarea trupelor la 1 decembrie.

Anterior, trimisul special al lui Trump la NATO, Matt Whitaker, declara că nu se așteaptă la o reducere semnificativă a contingentului american din Europa. „Avem aici multe forțe și capacități, care sunt exact acolo unde avem nevoie de ele. Nu mă aștept la nimic de amploare”, afirma acesta.

În septembrie, NBC News relata că administrația Trump lua în calcul retragerea a până la 25.000 de militari americani din Europa, în special din Germania, Italia și Spania. O asemenea măsură ar fi reprezentat cea mai amplă reducere a prezenței militare americane pe continent de la sfârșitul Războiului Rece, în anii 1990.

În prezent, aproximativ 80.000 de militari americani sunt desfășurați în Europa. Anul trecut, Congresul SUA a adoptat o lege care interzice Pentagonului să reducă efectivele din regiune sub pragul de 76.000 de militari, să renunțe la baze militare sau să retragă cantități importante de armament și echipamente fără consultări prealabile cu aliații și o evaluare detaliată a consecințelor.