Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   LIVE TEXT/ Atacuri rusești în…

LIVE TEXT Atacuri rusești în patru raioane din regiunea Dnipropetrovsk: Au fost avariate locuințe, un magazin și infrastructura de transport. Război în Ucraina, ziua 1726

Imagine simbol. Sursa: Serviciul de Urgență de Stat al Ucrainei

9:02 Forțele ruse au atacat de peste zece ori, începând de seara trecută, patru raioane din regiunea Dnipropetrovsk, Ucraina. În urma bombardamentelor, au fost avariate mai multe locuințe, un magazin și infrastructura de transport, a anunțat Oleksandr Hanja, șeful Administrației Militare Regionale Dnipropetrovsk.

Potrivit oficialului, în orașul Dnipro a fost avariată infrastructura de transport. În comunitatea Pidhorodne a fost deteriorată o locuință privată.

În raionul Nikopol, armata rusă a atacat orașul Nikopol și comunitatea Pokrovske. În urma atacurilor, un supermarket a fost avariat.

Alte pagube au fost înregistrate în comunitatea Verbkî din raionul Pavlohrad, unde a fost deteriorată o casă. Totodată, în raionul Sînelnikove, comunitățile Mîkolaivka și Petropavlivka au fost ținta atacurilor. Au fost avariate o locuință, un automobil și un garaj.

Anterior, un atac cu drone asupra raionului Dnipro a provocat un incendiu într-o casă particulară.