Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   România a suspendat activitatea Centrului…

România a suspendat activitatea Centrului Rus de Cultură și Știință din București

Ambasadorul Federației Ruse la București a fost convocat marți, 21 februarie, la sediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, pentru a fi notificat cu privire la decizia autorităților române de a suspenda activitatea Centrului Rus pentru Cultură și Știință din România.

„Ambasadorului rus i-au fost reamintite situațiile repetate în care Centrul s-a angajat deliberat în acțiuni de prezentare distorsionată a realității și a adevărului istoric la nivelul opiniei publice românești. Aceste derapaje s-au intensificat și au dobândit accente noi, de o gravitate deosebită, în ultima perioadă, după declanșarea de către Federația Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei. Prin acțiunile derulate, Centrul s-a îndepărtat iremediabil de obiectivele firești de consolidare a legăturilor culturale și s-a transformat, în mod regretabil, într-un instrument de propagandă, dezinformare și disculpare a crimelor de război ale Federației Ruse din Ucraina”, se anunță într-un comunicat.

Secretarul de stat pentru afaceri strategice a transmis „dezaprobarea fermă a părții române față de încercările constante ale părții ruse de atacuri hibride și dezinformare prin trunchiere și manipulare premeditată a realității, și a făcut apel la aceasta din urmă să renunțe la asemenea practici”.

Suspendarea activității Centrului va avea loc până cel târziu la data de 20 august 2023, până la care trebuie finalizate procedurile administrative implicate de această măsură.

Centrul Rus de Cultură și Știință din București a fost înființat în baza Acordului între Guvernul României și Guvernul Federației Ruse privind deschiderea și condițiile de funcționare a Institutului Cultural Român la Moscova și a Centrului Rus de Știință și Cultură în orașul București, semnat la Moscova, în data de 9 iulie 2013. În baza acordului menționat, la 15 mai 2015 a fost inaugurat Centrul Rus de Cultură și Știință din București.

În R. Moldova, Centrul Rus de Știință și Cultură din Chișinău a fost inaugurat în februarie 2009, iar din luna mai 2012 se află într-o clădire nouă, dotată modern.

„Activitățile Centrului Rus de Știință și Cultură din Chișinău sunt axate pe interacțiunea cu compatrioții, consolidarea poziției limbii ruse, promovarea culturii ruse în Moldova, dezvoltarea relațiilor culturale, științifice, tehnice și informaționale ale Federației Ruse cu R. Moldova, acordarea de asistență consultativă compatrioților și respectarea drepturilor civile și politice a acestora”, potrivit reprezentanților Centrului.