Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   LIVE TEXT/ Rusia a reclamat…

LIVE TEXT Rusia a reclamat la ONU atacurile Ucrainei asupra „flotei din umbră” și a acuzat Kievul de „terorism”. Război în Ucraina, ziua 1589

Sursă foto: Hromadske

UPDATE 8:39 Ucraina insistă că navele din „flota din umbră” a Rusiei reprezintă ținte militare legitime, după ce Moscova a reclamat atacurile ucrainene la Organizația Maritimă Internațională (OMI), agenție specializată a ONU. Informația este relatată de Financial Times, ai cărui jurnaliști spun că au consultat scrisoarea viceprim-ministrului ucrainean Oleksii Kuleba adresată OMI, scrie Hromadske.

La începutul lunii iunie, Moscova a acuzat, într-o scrisoare transmisă OMI, Kievul de „terorism”, în legătură cu atacul din luna martie asupra petrolierului rusesc pentru transportul gazelor naturale lichefiate „Arctic Metagaz”. Partea rusă a susținut că incendiul izbucnit în urma atacului asupra navei a făcut ca aceasta să devină „necontrolabilă”, iar echipajul a fost nevoit să o abandoneze.

Potrivit companiei Windward, specializată în analiză maritimă, după atacul asupra acestei nave, niciun petrolier rusesc pentru transportul gazelor naturale lichefiate, sub pavilion rusesc, nu a mai traversat Marea Mediterană. În schimb, aceste nave au început să folosească ruta mai lungă, pe la Capul Bunei Speranțe.

În scrisoarea sa, viceprim-ministrul ucrainean Oleksii Kuleba a susținut că petrolierele și navele rusești pentru transportul gazelor naturale sunt „esențiale pentru formarea veniturilor bugetare ale federației ruse și pentru continuarea acțiunilor sale militare”. În acest context, el a afirmat că „apar întrebări firești dacă activitatea acestor nave («flota din umbră» – n.red.) poate fi considerată exclusiv una comercială”.

Kuleba a mai scris că Rusia a atacat 59 de nave comerciale, printre care cargoul turcesc MV Victress și nava germană Helga, care transporta 25 de mii de tone de porumb către portul Ciornomorsk. Potrivit oficialului ucrainean, în urma atacurilor, MV Victress nu și-a mai putut continua traseul, iar Helga a fost avariată de incendiul izbucnit la bord.

„Aceste atacuri reprezintă încă o dovadă a disprețului fățiș al federației ruse față de normele dreptului internațional umanitar, față de regulile războiului pe mare și față de siguranța navigației comerciale”, a susținut Kuleba.